Începe “Festivalul Castanului” la Tismana !

A IV a ediţie a “Festivalului Castanului” va fi organizată în această săptămână la Tismana.

Manifestările vor avea loc în zilele de 13, respectiv 14 octombrie 2016.

Timp de două zile, aici se vor desfășura expoziții cu vânzare de castane, dar și spectacole de folclor.

Totodată, se va face și o verificare a terenurilor unde există castani afectați de cancer.

La aceste activităţi vor participa specialişti în domeniul protecţiei mediului si a ariilor protejate.

În ultimii ani, autoritățile locale, dar și Agenția pentru Protecția Mediului Gorj au demarat un proiect european de salvare a habitatului de castani.

Astfel, în prima zi vor fi organizate ateliere de lucru pe diferite teme legate de reconstrucţia ecologică şi comunicări ştiinţifice ce vor avea loc şi pe teren, a declarat edilul oraşului Tismana, Marian Slivilescu.

Mai mult de la acest eveniment nu vor lipsi nici activităţile culturale, la care vor participa ansambluri de elevi şi copii, dar şi Ansamblul “Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă Tg-Jiu.

Ca şi noutate, primarul Marian Slivilescu ne-a mărturisit faptul că în acest an se va deschide şi Casa de Cultură, în cadrul căreia cei prezenţi vor putea admira o expoziţie de costume populare gorjeneşti cu o vechime de peste 100 de ani, dar şi macate şi scoarţe olteneşti.

Gabriela Turturea

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *