Începe asfaltarea la Stănești

Un nou strat de asfalt va fi turnat in comuna gorjeana Stanesti. Este vorba despre drumul de legatura intre Polata si satul Stanesti. Autoritatile locale au sperante de obtinere a finantarii pentru asfaltarea unui alt drum comunal.


Primarul localității, Ștefan Blideanu, a anunțat că s-a încheiat licitația pentru execuția lucrărilor de asfaltare la DC143, Polata-Stănești, de 4,4 kilometri. În aceste zile, va fi stabilită firma câștigătoare, însă, primarul așteaptă, la rectificarea de buget de la Guvern, o parte din finanțarea totală de 3,6 milioane de lei, pentru începerea și realizarea parțială a investiției până la sfârșitul anului.

Ștefan Blideanu, primar Stănești

Proiectul de asflatare a DC146 Curpen-Vălari, de 3,5 km, este în lucru. Ștefan Blideanu speră să obțină suma de aproape trei milioane de lei de la Compania Națională de Investiții pentru a realiza această investiție.

Ștefan Blideanu, primar Stănești

Un proiect important în lucru este reactualizarea studiului de fezabilitate pentru extinderea rețelei de gaze naturale pe ulițele unde nu există, dar și înființarea unei noi rețele în satele Vaidei, Călești, Măzăroi și Bălani.

Loredana Sava

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *