Autorităţile judeţene anunţă că încă un investitor va sosi în acest an la Târgu Jiu. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj nu au dorit să dezvăluie numele sau domeniul de activitate al firmei care doreşte să investească la Târgu Jiu.
În momentul de faţă, potenţialului investitor i-a fost prezentată, tot fosta fabrică Rostramo, pentru a dechide o activitate de producţie.
Aici există aproape 20 de hale de producţie care pot fi reabilitate şi folosite, întreaga infrastructură fiind scoasă la vânzare.
În prezent, un investitor japonez a preluat o hală pe care o modernizează pentru deschiderea unei fabrici de componente auto.
În prima etapă vor fi angajate 500 de persoane, iar în total se doreşte încadrarea a 1.700 de muncitori.