Vești bune pentru locuitorii din comuna Mușetești! Potrivit primarului Cosmin Băban, documentația tehnică pentru introducerea rețelei de gaze naturale este aproape finalizată, iar administrația locală așteaptă acum eliberarea certificatului de urbanism.
Rețeaua de distribuție a gazelor naturale va avea o lungime de aproximativ 6 kilometri și va fi realizată printr-un proiect finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Investiția este posibilă datorită unei asociații de dezvoltare intercomunitară în care comuna Mușetești este parteneră.
„Este un proiect important, pe care abia așteptăm să-l vedem realizat, atât noi, cât și cetățenii”, a declarat edilul Cosmin Băban.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 65 de miliarde de lei vechi.