Pandurii Targu Jiu nu a reusit sa-si adjudece victoria nici pe terenul Stiintei Miroslava. Mai mult, gorjenii au fost la un pas de infrangere in Moldova, dar un penalty transformat de Rus le-a asigurat un egal nesperat vizitatorilor.
Mandatul lui Marcel Ploaie a echivalat, până acum, numai cu rezultate de egalitate, iar acest lucru îi apropie şi mai mult pe fotbaliştii săi de zona retrogradării. Alexandru Taciuc a deschis scorul în minutul 28 pentru moldoveni, după ce l-a lobat pe Stanca de la marginea careului. Şendroiu a obţinut un penalti în minutele de prelungire, după o intervenţie decisivă a lui Agrigoroaei. Fotbaliştii de la Miroslava au protestat vehement, considerând că fundaşul lor a jucat mingea, dar nu au putut schimba decizia centralului. În ciuda faptului că echipa sa alunecă în clasament, principalul creditor al clubului, Marin Condescu, nu disperă. Fostul preşedinte a declarat că victoriile trebuie să vină, iar, în iarnă, Pandurii îşi va completa lotul.
Marin Condescu, presedinte USMO
Pandurii se află la un sigur punct de primul loc retrogradabil.