În cine (mai) cred românii?

Știți întrebarea aia celebră: „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, cu cine ați vota?”, o auzim periodic. Că partidele politice comandă sondajele, că o face altcineva, nu contează, cert e că românii se pronunță ce și cum. Pe cine nu mai halesc, cine a urcat în preferințe, în ce instituție au încredere etc. Teoretic, aceste saondaje, după efectuarea și interpretarea lor, ar trebui să devină repere temporare din punct de vedere socio-politic pentru întreg eșicherul, fie el de Dreapta, Stânga ori alți balauri… Practic, am avut mereu dubiile mele. Nu știu dacă e o coincidență, dar pe mine nu m-a sunat cineva vreodată pe tema asta. Nu mi-o fi venit rândul, cine știe…


În fine, ultimul sondaj efectuat de CURS – comandat de către PNL – arată că PSD rămâne în continuare în preferebțele românilor, cu 35% din intența de vot. Poate surprinzător, PNL crește la circa 23%. Asta în condițiile în care, de câteva luni bunicele, aceste formațiuni politice formează o alianță solidă, alături de UDMR. Când spun „solidă”, mă refer la numărul de voturi din Parlamentul României, că altfel… numai prietenie nu e între PSD și PNL. Dar nu despre asta discutăm azi.


Revenind, AUR scade dramatic la 12%, o chestiune explicabilă poate prin prisma războiului ruso-ucrianean și a tendinței filo-ruse a membrilor acestui partid. USR e acolo, cu circa 11%, în vreme ce UDMR (etern prin parlament!) e la clasicul 5%. Care-i permite, după alegerile parlamentare, să facă jocurile de fiecare dată.


Interesant este că mai mulți români au o părere bună și foarte bună despre alianța PNL-PSD-UDMR (6%, respectiv 38%) decât despre defuncta alianță PNL-USR-UDMR (4%, respectiv 19%). Na, nu era greu de dedus asta din simpatia pentru PSD, de care am pomenit în debutul acestei scrieri.


Ce să vezi? Românii nu au încredere în politicieni (10%) și în Parlamentul României (16%). De ce? De aia. Sau de 32 de ani. Sau de tot. Sau degeaba. Alegeți voi. Aici m-aș fi încadrat și eu cu opțiunea. La polul opus, românii au cea mai mare încredere în Armată (64%) și în Biserică (67%). La ce se petrece în țara asta, probabil că sunt singurele opțiuni sincere…
Au răspuns 2.750 de persoane, cu o marjă de eroare de +/-1,9%.


Sunt bune astfel de sondaje. Mai aflăm una, mai văd și partidele pe unde se situează.

Ionuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *