Impresii post operație: pacientul e cam mort…

Zice-se, de la USR citire, că s-a cam stabilit calendarul de organizare a alegerilor pentru șefia în organizație. În cea mare, de la centru, evident, unde joaca a devenit destul de serioasă după apariția REPER, noua entitate politică a unui om dilematic, cu multe semne de întrebare, Dacian Cioloș. Despre domnul acesta scrie-vom cu altă ocazie, astăzi ne ocupă de efectele plecării lui din USR, după ce câștigase șefia, dar nu avea consiliul național…


Conform celor stabilite de către centru, calendarul alegerilor este următorul: turul I între 6 și 10 iunie, turul al II-lea între 12 și 15 iunie, iar pe 16 iulie ar trebui să fie congresul online de validare a rezultatelor. Tot pe organizare online, ceea ce mi se pare un plus. Cu P mic, dar pozitiv.
Iată motivele pentru care președintele interimar, Cătălin Drulă, vrea alegeri pe repede înainte: „În contextul actual și în perspectiva lui 2024, USR trebuie să aibă un leadership stabil și un președinte ales cu voturile voastre. Nu mai putem aștepta până în toamnă”. Sună plauzbil, dar să citim în continuare: „Energia noastră nu trebuie irosită pe dispute interne, ci orientată 100% către lupta cu sistemul care căpușează România. Și pentru construcția alternativei la el”.


Câteva completări, nerostite de Drulă: USR a fost acolo, la butoane, de unde putea schimba treburile în bine. Constant mi-a lăsat senzația că e la putere, dar în opoziție. Acum, când e pe bune în afara jocului care contează la buzunar, vrea iar să apeleze la lupta de clasă etc. Cam greu când nu mai ai manete…


Frica cea mare a liderilor USR – care vor mai rămâne – este că, pe măsură ce trec lunile și nu se fac alegeri, există pericolul ca Dacian Cioloș și cei din PLUS să convingă atât membri de partid, dar mai ales simpatizanți (citiți electorat, vă rog!) că noul proiect, pompos numit REPER, este varianta optimă în locul USR. Adică pentru corporatiști, pentru tinerii protestatari împotriva sistemului etc. Orice zi peste iulie crește riscul acesta, iar Drulă – care nu are ani de politică în spate, dar intuiește asta – nu vrea ca USR să intre și mai mult în conul de umbră în care zace după părăsirea alianței cu PNL și UDMR.


Ce nu văd eu – și poate mă dumiriți dumneavoastră – este figura lui Dan Barna. Am senzația că nu vom mai auzi de acesta absolut deloc după acest congres de alegeri. Este deja tras pe linia a treia, poate chiar a patra în partid. Sincer, nu-l văd pe Drulă lăsându-l pe Barna să mai scoată capul în față.


Vom vedea dacă mă înșel. Avem timp.

Ionuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *