CSM Târgu Jiu are o etapă importantă vineri în Liga Florilor. Trupa condusă de Liviu Andrieș va primi vizita unei alte formații din Oltenia, SCM U Craiova.
Partida a fost aleasă pentru televizare și va fi difuzată pe PRO Arena. Meciul începe la ora 17.30. CSM Târgu Jiu a început deja promovarea jocului cu echipa din Bănie. Oficialii gorjenilor cer sprijinul publicului pentru a obține un succes esențial. Biletele online au fost puse deja în vânzare pentru confruntarea din etapa a 19-a.
În ultimul meci din campionat, CSM a pierdut disputa din deplasare cu Gloria Buzău, 26-22. Gorjencele sunt pe locul 10 înainte de duelul din Sala Sporturilor, în timp ce vizitatoarele ocupă poziția a șasea.
Cătălin Pasăre