Grădinița „Lumea Copiilor” din Târgu Jiu, modernizată din banii a două firme private

Două companii private, care desfășoară lucrări la o investiție importantă de pe raza municipiului Târgu Jiu, se implică și financiar în viața comunității. Firmele vor suporta costurile pentru modernizarea Grădiniței „Lumea Copiilor”.


Edilul Marcel Romanescu spune că buna colaborare dintre autoritățile locale și cele două societăți comerciale a înlesnit investiția.


“Avem o colaborare excelentă cu majoritatea societăților cu care lucrăm și o spun cu toată răspunderea, din calitatea de primar. Sunt firme serioase, cu care dialoghez permanent și care nu se mulțumesc doar să finalizeze contractele, ci se implică în viața comunității. Companiile UTI și ALTIMATE, cele care intervin pentru modernizarea sistemului de transport în comun și fluidizarea traficului – INFOTRAFIC, s-au oferit să modernizeze spațiile interioare de la Grădinița „Lumea Copiilor”. Totodată, unitatea va primi și pătuțuri pentru preșcolari. Este o intervenție care vine ca urmare a bunei colaborări pe care o avem și un exemplu de bune practici pe care cele două companii îl dau, mai ales că valoarea lucrărilor de modernizare este considerabilă. Nu trebuie uitate meritele doamnei director Larisa Văduva de la Grădinița „Lumea Copiilor”, căreia îi mulțumesc pentru implicare. Mediul privat este în continuă schimbare și nu de puține ori am fost plăcut surprinși de modul de lucru al societăților cu care avem sau am avut diverse contracte. Le mulțumim pentru acest gest și ne dorim să continuăm colaborarea și în alte proiecte”
, a transmis primarul Marcel Romanescu, pe pagina sa de Facebook.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *