Gilortul, pe podium după 10 etape

Gilortul Târgu Cărbuneşti are un sezon mult mai bun faţă de cel al revenirii în Liga 3. Formaţia lui Florin Popete a contabilizat cinci victorii, două remize şi trei înfrângeri, în primele zece runde, şi este la egalitate de puncte cu satelitul lui Gaz Metan Mediaş 2, echipă ce ocupă a doua poziţie a podiumului. A fost un debut reuşit şi pentru antrenorul Florin Popete, cel care a contribuit decisiv şi la promovarea cărbuneştenilor în eşalonul terţ din postura de jucător. Principalul de la Gilortul a recunoscut că a avut emoţii înainte de startul campionatului, dar acum speră, cel puţin, să menţină echipa în primele trei.


„Având în vedere că pentru mine era o experiență nouă, aveam puțină teamă de debut, pentru că nu luasem contact cu liga a treia. Rezultatele pe care le-am avut arată o comportare meritorie și, pe această cale, țin să-i felicit pe băieți pentru comportamentul și atitudinea de care au dat dovadă. Este un pas înainte pentru ei, lucrurile au mers foarte bine, poate nesperat, pentru că și anul trecut au activat în Liga 3 și mă bucur foarte mult prentru rezultatele obținute. Momentan, m-am ținut de promisiune și am termiat în primele trei. Acum, suntem la jumătatea drumului și sperăm ca la finalul returului să fim cel puțin la fel ca acum. Eu spun că este un lucru extraordinar”, a declarat Popete.


Meciurile bune pe care le-au făcut fotbaliştii singurei echipe din Gorj care activează în Liga 3 au stârnit şi interesul altor formaţii. Popete a spus că nu se va opune plecărilor, dacă jucătorii ajung la cluburi mai bine cotate.
„Cred că avem jucători destul de valoroși, de doi-trei jucători s-au interesat și alte formații. Mă bucur foarte mult dacă băieții vor pleca mult mai sus. Sunt foarte mulțumit pentru că am putut să-i ajut. De veniri n-am discutat încă, dar va veni și această discuție și vom pune totul pe hârtie”, a precizat fostul pandur.


Florin Popete a mai spus că resimte absenţa fanilor din tribune, dar crede că autorităţile au luat decizia justă când au interzis accesul pe stadioane.
„Orice sport fără spectatori parcă nu își are sensul, dar, având în vedere și situația cu acest virus, care este foarte agresiv, cred că a fost o măsură bună. Din punctul meu de vedere, era foarte frumos ca fiecare sport să se dispute cu public. Pentru ei jucăm, pentru ei ne antrenăm, ca la final de săptămână să se bucure de un meci frumos”.


Liga 3 se reia în luna martie a anului viitor. Gilortul activează în Seria 7.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *