Mereu o spun – la radio ori televiziune – că e musai să ne ocupăm, periodic, de ceea ce ne bucură sufletul. Poate o lectură, poate o colecție, poate familie, poat fotbal, de ce nu? Weekendul ce s-a încheiat a fost un regal de fotbal, de recreere. Nu vreau să vorbesc prea mult de premiera/performanța Craiovei de a cuceri Supercupa României. Nu, hai să presupunem că băieții ăia – olteni cu sânge cald – se pregătesc IAR de titlu. Cam ca Dinamo pe vremuri de Șampionz Lig. Meci anost, plictis 100%, ocazii… ZERO! Așa că relaxarea nu a venit de aici decât pentru pătimași. Duminică dimineață, cam pe când se bea ultimul vin de la o petrecere frumoasă, America de Sud și-a desemnat campioana. Finaliste? Eternele rivale, Brazilia și Argentina, țările cu probabil cel mai frumos fotbal de pe mapamond. La apus de carieră și cu zero trofee câștigate pentru naționala pumelor, Lionel Messi (cel mai talentat fotbalist pe care l-am prins în activitate!) își dorea să închidă spirala cu un trofeu major. La nivel personal și de club, decarul argentinian a luat tot. Dar tot! Și nu o dată. El și Cristiano au acaparat tot ce se putea imagina. Am văzut un Messi în lacrimi. Am văzut o echipă care a tras ca această minune contemporană să poată ridica deasupra capului un trofeu greu, extrem de prețios pentru piticul care, acum mulți ani, ajungea la Barcelona și intra într-un program de creștere și acumulare a masei. N-a fost o Cupă Mondială, ci o Copa America. Râvnită, dorită, muncită. Chiar dacă la final de carieră. La ora scrierii acestor rânduri, nu știu câștigătoarea Europeanului pandemic, dar am bucuria de a urmări două echipe de suflet. Fotbalul-spectacol este remediu pentru suflet!
Ionuț Catrina
