Fotbalul, resuscitat la Motru! Minerul va reveni în competiții

Minerul Motru va reveni in competitii. Sectia de fotbal a clubului prinde contur.
La Stadionul Municipal din localitate au loc preselecții pentru a definitiva un lot cu care formația gorjeană să se înscrie în fotbalul județean. Aproape 50 de amatori ai “sportului rege” au fost prezenți la primele probe. Fotbaliștii din localitate, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, au jucat un meci demonstrativ. Sâmbăta, va urma al doilea joc, unde vor participa și alți tineri care nu au putut să ajungă la prima întâlnire. Primarul Cosmin Morega a declarat că secția de fotbal va avea și echipă de juniori.

Cosmin Morega, primar Motru

Clubul mai are secții de lupte, box sau tenis, iar tinerii din Motru sunt constant pe podiumurile competițiilor la care iau parte. “Avem copii care fac performanță, trebuie sprijiniți și înțeleși”, a mai declarat primarul. Cosmin Morega spune că motrenii și-au exprimat mereu dorința ca fotbalul să revină în municipiu.

Cosmin Morega, primar Motru

Morega a admis că ar vrea ca echipa să promoveze, în câțiva ani, în eșalonul trei, dar strategia clubului va fi stabilită în funcție de resursele financiare. Secția de fotbal fusese desființată în 2016.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *