Firme din Olt și Gorj, bănuite de evaziune fiscală

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au efectuat 11 percheziții la sediul unei firme și la mai multe puncte de lucru. A fost verificat inclusiv sediul unei firme din Gorj.
Persoanele sunt cercetate pentru evaziune fiscală în formă continuată.


Reprezentanții legali ai unei societăți comerciale din Balș ar fi efectuat, în perioada ianuarie 2016-decembrie 2021, achiziții de produse alimentare și nealimentare. Achizițiile erau făcute la un lanț comercial din România, în numele unei asociații de proprietari din județul Gorj.


Produsele achiziționate ar fi fost vândute prin intermediul lanțului de magazine și al unităților de alimentație publică deținute de societatea în cauză.


Operațiunile comerciale nu au fost înregistrate în contabilitate. Achizițiile au fost în valoare de peste 9.000.000 de lei și se estimează că a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat de peste 1.300.000 de lei.
Poliţiştii au ridicat documente care privesc evidența contabilă a societății comerciale din orașul Balș, pentru perioada 2016 – 2021.


La acțiune au participat luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *