Festivalul sarmalelor și piftiilor, un real succes

Festivalul sarmalelor și piftiilor a avut un real succes. Evenimentul din acest weekend de la Peștișani i-a făcut pe 25 de comercianți să pregătească sute de sarmale care s-au vândut mai ceva ca pâinea caldă.


În cadrul acestui festival a avut loc și un concurs în urma căruia au fost desemnate cele mai bune sarmale și cele mai bune piftii. Au fost prezenți la acest eveniment comercianți de peste tot, chiar și din afara țării. A fost coadă la Sașa Jovanovic, un comerciant de pe Valea Timocului, din Serbia care, pe lângă sarmale și piftii, a pregătit și o pleșcăviță specifică locului de unde provine.

Sașa Jovanovic, comerciant Sârb


La acest eveniment a fost prezent și Constantin Pănescu, președintele Cabanierilor din Rânca. Acesta a coborât din Rânca pentru a prezenta produsele tradiționale cu care îi întâmpină pe turiști.

Constantin Pănescu, președintele Asociației Cabanierilor din Rânca


Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani, a fost foarte încântat de acest eveniment. Acesta a spius că și-a dorit să reînie acest festival deoarece, numai în această parte a Gorjului piftiile se servesc împreună cu sarmalele.

Cosmin Pigui, primar Peștișani


Tradiția unui festival al răciturilor a fost întemeiată în Gorj de Radu Ciobanu, unul dintre cei mai cunoscuți profesioniști gorjeni ai industriei ospitalității, care, din păcate, plecat prematur dintre noi. „Festivalul Răciturilor” a fost organizat de acesta, în calitate de președinte al ANTREC Gorj, timp de nouă ediții, majoritatea dintre ele la Tismana. Ultima dintre ele, cea de-a zecea, s-a desfășurat la Peștișani în 2019, chiar în memoria sa.
Începând cu anul acesta, Primăria comunei Peștișani completează răciturile cu sarmale, această combinație culinară fiind specifică doar zonei Gorjului.

Casiana Hîncu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *