Festival „Meleaguri Brâncușiene”, 16-18 octombrie, la Târgu-Jiu

Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Național de Muzică Populară „Meleaguri Brâncușiene” se va desfășura în perioada 16 – 18 octombrie, la Târgu Jiu. Evenimentul este organizat de Școala Populară de Arte ”Constatin Brâncuși”, alături de Consiliul Județean Gorj și Ansamblul Profesionist “Doina Gorjului”, în colaborare cu posturi de radio și televiziuni locale și naționale.

S-au înscris 22 de concurenți din 11 județe, precum Argeș, Cluj, Suceava, Alba, Olt, Botoșani, Caraș Severin, Vâlcea, Mureș, Mehedinți și Gorj. Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de Ansamblul Folcloric „Maria Lătăreţu”. În prima seară a festivalului vor urca pe scenă ansamblurile de dansuri populare ”Altița” și ”Cheile Oltețului”. Concursul va continua şi miercuri, de la ora 18.00, iar în încheiere Darius Nicolae Dobrinescu, câștigătorului ediției anterioare, va susţine un recital de excepţie. Anna Events din Târgu Jiu, sala Magic, va fi gazda festivalului din acest an. Intrarea la spectacole va fi liberă.

Anamaria Alionescu, purtător de cuvânt SPA Târgu Jiu

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *