“Experimentul” Davitkov a eşuat! CSM merge pe mâna localnicilor până la finele sezonului

Mandatul lui Jordanco Davitkov pe banca trupei de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu s-a încheiat înainte de terminarea campionatului. Antrenorul macedonean nu a avut de partea sa rezultate, iar jocul practicat de formaţia noastră a fost, rareori, cel dorit de oficialii clubului. Deşi CSM nu dispune de un buget care să-i permită să se bată cu granzii campionatului, reprezentanţii secţiei de baschet au recunoscut că-şi doreau mai mult. 5 victorii şi 12 înfrângeri a bifat Davitkov pe banca tehnică a gorjenilor în LNBM. ,,Da, mă aşteptam la mai mult, dar nu de la el personal, ci de la întreaga echipă. Învăţăm din greşeli şi încercăm să devenim mai buni în fiecare zi. Consider că perioada lui nu a fost o perioadă rea, cel puţin anul trecut a avut un impact major. Anul acesta, consider că împreună cu el am construit o echipă competitivă, care putea face mai mult, totuşi până în momentul actual suntem sub obiectiv. Cred că bilanţul îşi spune cuvântul. Trebuia să avem minimum 8 victorii până în momentul acesta şi avem 5. Deci da, sub aşteptări. Nu pot să spun, în procente, cât este vina antrenorului şi cât a jucătorilor. Nu pot determina asta. Am văzut când în meci antrenorul a greşit, dar şi când jucătorii au greşit. Dar nu pot spune exact cât a greşit fiecare tabără. Tot ce pot spune este că toţi, ca echipa, am greşit, staff şi jucători. Şi nu cred că este cineva din toata echipa care poate spune ‘Eu nu am greşit cu nimic, am fost perfect, este doar vina altuia’”, a declarat expertul sportiv Adrian Roşu.


,,Ne-am despărţit pe cale amiabilă. După cum ştiţi, antrenorii sunt ţinuţi la echipe de rezultate şi, automat, neavând rezultate în ultima vreme, a trebuit să ajungem la o înţelegere cu Davitkov. A înţeles lucrurile şi ne-am despărţit prieteneşte. De echipă se vor ocupa Claudiu Alionescu şi Alexandru Gliga, bineînţeles ajutaţi şi de experienţa lui Porter Troupe. Acest sezon îl vom termina sigur cu actuala bancă. Cred că ne vom descurca”, a adăugat şi directorul de la CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeţ.


Echipa de baschet a suferit o dublă lovitură. Pe lângă plecarea antrenorului principal, trupa noastră s-a despărţit şi de pivotul Kevin Allen. Şansele de a mai aduce un al centru sunt destul de meci, având în vedere că în acest campionat nu retrogradează nicio formaţie. Totuşi, coordonatorul secţiei de baschet, Adi Roşu, crede că gorjenii vor mai obţine succese până la finalul sezonului, iar rămânerea în prima ligă nu ar fi fost o problemă nici în condiţii normale.


„Nu cred sub nicio formă că rămânerea în LNBM ar fi fost o problemă pentru noi. Sunt convins că mai strângem victorii cu lotul actual. Allen a avut clauză buy-out în contract, iar aceasta este cauza plecării. Momentan, avem în vedere alţi pivoţi, dar aducerea lui Kendarrius Hamilton a fost pentru a acoperi poziţia 5 în principal. Vom vedea ce decizie vom lua. Nu vrem să luam decizii pripite doar pentru a avea încă un jucător urgent. Vrem să luăm ceea ce considerăm noi că este cea mai bună decizie posibilă, iar dacă se confirmă să încercăm să păstrăm şi pentru sezonul următor. Fiind echipa cu, probabil, cel mai mic buget din ţară, nu ne permitem luxul de a schimba jucătorii cum schimbăm şosetele”, a conchis Roşu. După eşecul de la Craiova, CSM Târgu-Jiu a ajuns la 15 înfrângeri în campionat.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *