EPILOG ERASMUS+ ÎN GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELINGIT NR. 8 TG-JIU (”EUROPE+EMOTIONS=INCLUSION”) 2019-1-ES01-KA229-064800_5

Proiectele scolare europene au ca scop consolidarea dimensiunii europene în educație și promovarea multiculturalismului, iar obiectivele generale vizeaza: îmbunătățirea calității învățământului prin realizarea unor schimburi de experiență și bune practici, formarea și dezvoltarea unui spirit de respect față de valorile europene prin încurajarea toleranței și a dialogului intercultural, promovarea inovației în ceea ce privește metodele pedagogice și tehnicile informaționale, implicarea activă a partenerilor sociali în viața școlară prin stabilirea unor relații de parteneriat cu părinții preșcolarilor și cu comunitatea locală. 


Aceste proiecte, promovate și susținute financiar de către Comisia Europeana prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, se derulează în învățământul preuniversitar și implică un număr mare de persoane: cadre didactice, preșcolari, părinti, precum și comunitatea locală, asociații non guvernamentale. Antrenarea preșcolarilor în activități de anvergură internațională duce la înțelegerea existenței și valorizarea multiculturalității, oferindu-le șanse de afirmare la nivel european.

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Tg-Jiu, Gorj a fost pentru a doua oară pe harta învățământului fără frontiere, grație Comisiei Europene care a finanțat o nouă experiență educațională europeană.


Proiectul ”EUROPE+EMOTIONS=INCLUSION (E+E=I)”, 2019-1-ES01-KA229-064800_5, Parteneriat de schimb interșcolar în cadrul Programului ERASMUS+, KA229 (Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici) implementat de Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Tg-Jiu, Gorj s-a derulat în perioada 01 septembrie 2019 – 31 august 2022 și a realizat de-a lungul celor trei ani de implementare următoarele obiective:
– impulsionarea dimensiunii sociale, civice și interculturale a educației; abordarea discriminării, violenței și bullyingului prin prevenirea acestora; managementul emoțiilor și rezolvarea conflictelor;
– crearea unei linii de acțiune comune și sustenabile în toate școlile implicate în proiect prin coexistența unui climat pozitiv de învățare, prin îmbunătățirea tranziției dintre nivelurile educaționale (preșcolar/primar), prin îmbunătățirea stării de bine a preșcolarilor/elevilor și prin conștientizarea și consolidarea laturii socio-emoționale a educației.


În cadrul proiectului au avut loc trei evenimente de formare pentru cadrele didactice (Learning/Teaching/Training Activities), prima dintre ele la Tg-Jiu, Gorj, România, în perioada 11 – 15 noiembrie 2019, cea de-a doua la Koolkerke Brugge, Belgia, în perioada 17 – 21 octombrie 2021, iar cea de-a treia la C.E.I.P.S.O. “Federico García Lorca” 28816 Camarma de Esteruelas, SPANIA, în perioada 16 – 20 mai 2022.


La aceste evenimente au participat reprezentanții instituțiilor școlare din cele cinci țări partenere:
– România – Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Tg-Jiu, Gorj;
– Spania – C.E.I.P.S.O Federico Gª Lorca (Camarma de Esteruelas);
– Belgia – De Smalle – Smallestraat 2 – 8000 Koolkerke Brugge;
– Portugalia – Agrupamento de Escolas Eng. Duarte Pacheco – Loulé;
– Estonia – Sillaotsa School – Haaslava Parish, Päkste village – Tartu County


Aceste sesiuni de formare au constituit un real schimb de experiență pentru și între participanți, fiecare dintre aceștia câștigând profesional, deprinzând practici educaționale inovative, îmbunătățindu-și comunicarea în limba engleză, și mai mult de atât, cunoștințele acumulate vor fi folosite pentru a proiecta noi experiențe de învățare, pentru a îmbunătății demersul didactic, pentru a da o dimensiune europeană instituțiilor din care provin.


Pe parcursul acestor întâlniri, educatoarele Grădiniței cu Program Prelungit Nr.8 Târgu-Jiu au comparat sisteme și metodologiile educaționale, au făcut schimb de experiență și de idei, au descoperit noi oportunități de învățare, bagaj cu care au revenit în sălile de grupă, spre valorificare în favoarea beneficiarilor primari ai educației, preșcolarii.


În aceaste reuniuni transfrontaliere, pe langă ambasador educațional, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Tg-Jiu a fost și ambasador cultural. Patrimoniul târgujian nu a rămas necunoscut oaspeților, aceștia, întâlnindu-l pe Constantin Brâncuși la el acasă, au simțit emoția artistică a măreției și maiestria sculptorului. Pe parcursul celor trei ani de implementare au fost desfășurate o serie de activități cu preșcolarii și au fost produse o serie efecte materiale de tip output – logo, website, etwinning page, Toolkit for Teachers and Kids (repere practice), Common European Guide for Emotional Positive Evironment in Schools (repere teoretice)., planuri de activități, tutorial. Derularea activităților de proiect s-a bucurat de sprijinul Școlii Gimnaziale ”Pompiliu Marcea” Tg-Jiu, Colegiului Național ”Spiru Haret” Tg-Jiu, Inspectoratului Școlar Județean Gorj, precum și al Primăriei Municipiului Tg-Jiu.


Cu accent pe calitatea educației, împărtășirea în diversitate, soliditate în îndemânarea profesională, asigurarea unui impact de lungă durată a dimensiunii europene a educației, proiectele Erasmus+ impresionează comunitatea şi o pun faţă în faţă cu nevoia de a promova elementele culturale locale, cu nevoia de a realiza concret unitate la nivelul tuturor factorilor de conducere şi administrare, cu nevoia de sprijinire a grădiniței.
Marile schimbări care se datorează proiectelor, se întâlnesc la nivelul locului pe care grădinița îl ocupă în comunitate.

Prof. Aurora Slivilescu, coordonator proiect
Prof. Ana-Letiția Chivulescu, director G.P.P. Nr. 8 Tg-Jiu

Proiecul Erasmus+ “EUROPE + EMOTIONS = INCLUSION (E+E=I)”este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *