EHF EL: CSM rămâne fără puncte în Grupa D

Al doilea meci din Grupa D a EHF European League a adus un eșec sever pentru echipa de handbal CSM Târgu Jiu. Gorjencele au fost “tăvălite” de Costa del Sol Malaga, 25-35 (13-16).


Trupa din Spania s-a dovedit a fi un adversar de coșmar pentru formația lui Liviu Andrieș. Iuți, tehnice și cu o portărița în mare formă, Mercedes Castellanos ( 16 parade), Malaga a defilat în Sala Sporturilor, în special în repriza secundă. Meciul putea fi totuși mult mai strâns, dacă jucătoarele noastre, în special extremele, nu se întreceau în ratări. Andrieș a recunoscut după partidă că fetele sale nu au găsit antidot pentru a anihila efervescenta echipă condusă de Jesus Gallardo. După un meci bun la Motherson, gorjencele au avut trac, în fața unui adversar mai experimentat, lider în campionatul intern.
Totuși, antrenorul gorjean a recunoscut că trupa gazdă nu s-a ridicat la înălțimea momentului.

Liviu Andrieș, antrenor CSM Târgu Jiu


Din tabăra noastră, Alexandra Gavrilă și Ana Ciolan au punctat de câte 6 ori.Estela Rodriguez a fost cea mai bună marcatoare a partidei, cu 8 reușite.

Cătălin Pasăre

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *