Un pas mic, dar important, este facut pentru cultura si dezvoltarea turismului in comuna gorjeana Vladimir. Autoritatile locale vor reabilita drumul care duce la casa memoriala a lui Tudor Vladimirescu. Alte drumuri din localitate sunt prinse intr-un alt proiect de asfaltare care asteapta finantare de la Guvern.
Lucrările pentru asfaltarea drumului, care duce spre casa marelui revoluționar român Tudor Vladimirescu, vor începe în zilele următoare. Este vorba de o lungime de 600 de metri, iar investiția este realizată cu bani de la bugetul local în sumă de peste 400,000 de lei.
Ion Ianăși, primar Vladimir
Alte drumuri importante din comuna Vladimir vor fi asfaltate, însă deocamdată se așteaptă obținerea finanțării de la stat, în valoare de peste șase milioane de lei.
Ion Ianăși, primar Vladimir
Alte investiții importante și prioritare pentru primarul reales a doua oară, Ion Ianăși, sunt introducerea canalizării și extinderea de gaze acolo unde nu există.
Loredana Sava