CEO, între hoție și frăție

Complexul Energetic Oltenia, cea mai mare entitate economica din judetul Gorj, este intr-un derapaj continuu. Derapaj datorat hotiei masive, dar si coruptiei care au avut loc de-a lungul timpului pe vremea PSD-ului, dar si a PD-ului. Acestea sunt declaratiile lui Dan Ilie Morega, presedintele IAIPP Gorj.

Dan Ilie Morega consideră că Complexul Energetic Oltenia se află în această situație dezastruoasă din cauza legăturilor suspecte și politice din conducere, care nu au făcut altceva decât să tragă în jos compania. Corupția și hoția, care au fost mână în mână cu frăția partidelor, se datorează doar celor care au fost la guvernare, mai spune Morega.

Dan Ilie Morega, președintele IAIPP Gorj

Totodată, managementul companiei și președintele directoratului CEO a fost criticat dur de Dan Ilie Morega.

Dan Ilie Morega, președintele IAIPP Gorj

Resursele umane în cadrul companiei sunt din ce în ce mai puține și asta din cauza unui val de penisonări care urmează să aibă loc. Morega consideră că singurii care muncesc cu adevărat sunt sudorii, muncitorii, maiștrii.

Dan Ilie Morega, președintele IAIPP Gorj

La un moment dat, Daniel Burlan, președintele directoratului CEO, a declarat că vrea să ducă personal din rândul TESA, în producție pentru că este nevoie de foarte mulți muncitori. Dan Ilie Morega a criticat dur la momentul respectiv, această decizie și consideră că niciodată un inginer care a învățat atâția ani pentru funcția pe care o deține, nu va ajunge să muncească în producție.

Casiana Hîncu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *