Vor beneficia de servicii medicale de calitate. Este vorba despre locuitorii comunei Dănești care vor avea, în curând, un dispensar medical nou.
În prezent, în localitate există un dispensar aflat într-o stare avansată de degradare și, tocmai din această cauză, s-a luat hotărârea realizării unei noi unități medicale.
Mădălin Paliță, primarul comunei Dănești, spune că localnicii vor beneficia de servicii medicale de calitate într-un loc nou, investiție realizată după standardele europene.
Au fost demarate deja procedurile pentru realizarea acestei investiții.
În acest moment, dispensarul din comuna Dănești funcționează într-un apartament din blocul din localitate, unde condițiile nu sunt bune deloc.
În vechiul dispensar își desfășoară activitatea doi medici de familie, care oferă servicii medicale celor aproximativ 3.800 de cetățeni din localitate.
”Unul dintre proiectele importante pe care le pregătesc pentru locuitorii din Dănești este construcția unui dispensar medical uman, ceea ce este o necesitate maximă pentru comunitatea noastră. În prezent, cabinetele medicale functionează într-un spațiu neadevact pentru această activitate. Suntem deja în procedură de studiu de fezabilitate, ne pregătim, iar imediat cum apar liniile de finanțare, o să ne orientăm și o să demaram procedura pentru a accesa fonduri pentru construcția unui astfel de edificiu.
În comuna Dănești există un dispensar care este într-un stadiu avansat de degradare. Cabinetele medicale funcționează în două apartamente dintr-un bloc de locuințe care există în comuna noastră, pentru că acolo, la dispensarul vechi, nu puteau să funcționeze. Cu alte cuvinte nu avem, nu avem un dispensar medical. Neaparat avem nevoie de un dispensar”, a spus Mădălin Paliță, primarul comunei Dănești.
Casiana Hîncu