Deschiderea ULIM la Sala Sporturilor din Târgu-Jiu

Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, de la Chişinău, și-a deschis sâmbătă, 7 octombrie, porțile. Cu acest prilej a avut loc și o întâlnire organizată la Sala Sporturilor din Municipiul Târgu-Jiu.


La eveniment au fost prezenţi studenţi, masteranzi, doctoranzi şi cadre didactice universitare.
Pentru anul universitar 2023-2024 s-au înscris peste 1.000 de studenți, iar, oferta universitară pentru anul care începe are cele mai diversificate specializări.


„ Universitatea Liberă Internațională din Moldova are studenți din toată țara, din Muntenia și Oltenia și chiar până la Hunedoara. Este vorba de un număr de 1160 de studenți care studiază la ULIM, la Chișinău, și examenele finale se dau anual la Chișinău. Așadar, ULIM-ul s-a dovedit că este o universitate de prestigiu Internațional. Cu această ocazie doresc să le transmit și părinților, și celor care participă, și celor care sunt studenți un calduros salut, multă sănătate, fericire și împliniri sufletești atât studenților cât și părinților și tuturor celor care apreciază această universitate”, a transmis prof. univ. dr. Dan Ilie MOREGA, Prorector al Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, și Preşedintele Institutului de Analize şi Investigaţii Publice şi Politice Gorj.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *