Procurorii Parchetului General au anunţat, marţi, că au început urmărirea penală pe numele deputatului gorjean Dan Vîlceanu. Parlamentarul este acuzat de ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.
În luna mai, deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu au avut o altercaţie în plenul Camerei Deputaţilor şi în afara sălii de plen. Cel dintâi susține că a fost agresat de Vîlceanu, care l-ar fi prins de gât și a încercat să-l muște, asta după ce îl lovise cu genunchiul.
Procurorii au reţinut că, la data de 21 mai, ora 11.15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaţilor, în Palatul Parlamentului, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de deputat, Dan Vîlceanu ar fi adresat injurii şi ar fi exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, provocându-i acesteia leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur şi zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Totodată, spun anchetatorii, deputatul cercetat ar fi adresat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate aducând atingeri grave demnităţii acesteia şi a tulburat ordinea şi liniştea publică prin generarea unor situaţii de insecuritate şi de teamă.
Cătălin Pasăre