Decizie favorabilă pentru Toni Grebla

Instanta suprema a decis, vineri, achitarea fostului judecator al Curtii Constitutionale Toni Grebla, in dosarul in care acesta este acuzat de trafic de influenta, fals in acte si coordonarea unui grup infractional. Decizia magistratilor nu este definitiva.

Toni Greblă a fost trimis în judecată de DNA în septembrie 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (trei infracţiuni), efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii în formă continuată (13 acte materiale).

În acelaşi dosar, mai sunt judecaţi Ion Bîrcină, administrator al mai multor societăţi comerciale, Mihai Prundianu, administrator al unei firme, Grecu Gheorghe şi Victor Dolghi, cetăţean din Republica Moldova.

Pronunţarea a fost amânată de câteva ori până acum.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *