De azi se pot achiziționa biletele pentru meciurile cu HK Önnereds

Miercuri s-au pus în vânzare biletele pentru confruntările din Turul 3 preliminar al EHF European League. Fetele de la CSM Târgu Jiu vor evolua acasă împotriva formației suedeze HK Önnereds.


Ambele jocuri se vor disputa în Sala Sporturilor din municipiu, la sfârșitul săptămânii viitoare. Partidele au loc sâmbătă și duminică, pe 18 și 19 noiembrie. Organizatorii anticipează o sală plină la cele două confruntări, tocmai de aceea tichetele pot fi achiziționate, online, începând cu 8 noiembrie.


Posesorii de abonamente pot să-și păstreze locurile pentru aceste jocuri dacă achiziționează biletele, de la sediul clubului, până la sfârșitul săptămânii, în intervalul orar 9.00 – 16.00. Prețul unui bilet este de 30 de lei (preț general pentru un joc). Meciurile contează pentru Turul 3 preliminar al EHF, iar echipa câștigătoare se califică în grupele competiției. Ambele partide încep la ora 18.00.


La Sala Sporturilor fost montată noua instalație de iluminat pentru ca obiectivul să fie în parametrii ceruți de EHF. Pentru “dubla” cu suedezele la Târgu-Jiu va fi montat și un nou parchet.

Cătălin Pasăre

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *