„Dar din dar se face rai”, proiect caritabil organizat de școala din Câlnic

Școala Gimnazială Câlnic a organizat, ieri, activitățile proiectului educațional caritabil ,,Dar din dar se face rai!” cuprins în Calendarul activităților educative județene CAEJ-poziția 82. Activitățile au fost ample. Au cuprins un târg de martisoare și o paradă a costumelor confecționate de elevi din materiale reciclabile.
„Felicităm din suflet elevii și cadrele didactice care s-au implicat în confecționarea acestora în „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Banii făcuți din vânzarea mărțișoarelor au fost oferiți unui caz umanitar, respectiv o femeie în vârstă de 32 de ani. Mulțumim școlilor Urdari, Dragotești, Plopșoru, Alimpești, Glogova, Telești, Godinești și domnului primar al comunei Câlnic, Dumitru Vulpe, pentru implicare și susținere!”, a transmis directorul Școlii Gimnaziale Câlnic, Florentina Stoenoiu.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *