Cum va fi vremea în următoarea perioadă

După o săptămână cu temperaturi de vară, ultimele zile din aprilie vor fi destul de friguroase, apoi vremea devine caldă, în luna mai, potrivit reprezentanților ANM .
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea sud-estică a țării, dar mai ales în extremitatea de sud-est, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice.
În intervalul menționat, în Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 55…70 km/h, izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Temperaturile minime vor fi chiar și de 3 grade Celsius, iar cele maxime vor atinge pragul de 14-16 grade, în anumite zone.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *