Cum va arăta CEO peste un cincinal

Complexul Energetic Oltenia va dispărea dacă nu se va transforma. Este nevoie de cele mai luminate minți din companie pentru ca procesul de transformare să fie demarat, iar planul de restructurare să fie implementat. Au existat voci care au contestat planul de restructurare și decarbonare anunțat în linii mari la CEO. Este vorba de coordonatele pe care compania trebuie să acționeze pentru ca peste 4 ani și jumătate să își schimbe înfățișarea și numărul de salariați.

Pentru a rămâne în piață, în condițiile intensificării politicilor de decarbonare, CEO are în vedere un Plan de decarbonare pentru trecerea de la producția pe bază de cărbune la cea pe bază de gaze naturale și regenerabile. Acest Plan va fi introdus în Planul de restructurare și decarbonare 2020-2025 al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A, aflat în curs de elaborare. Se au în vedere următoarele investiții: construcția unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de cca. 60 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise aferente S.E. Rovinari; construcția unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de cca. 80 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise aferente S.E. Turceni; construcția unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de cca. 75 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise aferente S.E. Ișalnița; Parc fotovoltaic – E.M.C. Roșia – Rovinari – construcția unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de cca. 95 MW pe halda interioară din cadrul carierei Tismana – E.M. C. Roșia – Rovinari; construcția unui bloc de 400 MW, pe gaz natural, la S.E. Turceni; Construcția a 2 blocuri de 400 MW pe gaz natural la S.E. Ișalnița; reabilitarea și modernizarea microhidrocentralei cu puterea instalată de 9,9 MW la SE Turceni; retehnologizarea/modernizarea microhidrocentralei de 2 MW la SE Ișalnița. Aceste proiecte însumează investiții în capacități energetice de cca. 1.650 MW în valoare de 7,250 miliarde de lei.


Planul de restructurare și decarbonare trebuie să fie gata până la finalul lunii viitoare. Atunci va fi prezentat Comisiei Europene pentru analiză și pentru aprobare. Planul prevede o serie de investiții care să reducă din cantitatea de energie electrică pe bază de cărbune pe care colosul energetic mizează în momentul de față. Pe lângă grupurile pe gaze naturale și parcurile fotovoltaice, se vor moderniza și cele două microhidrocentrale de la Turceni și Ișalnița. În plus, vor fi achiziționate cazane noi pentru patru blocuri energetice pe bază de cărbune. Două cazane moderne cu eficiență ridicată vor ajunge la Termocentrala de la Rovinari și două la Termocentrala de la Turceni. Astfel, la Complexul Energetic Oltenia vor mai fi în funcțiune din 2026 cinci grupuri energetice pe bază de cărbune. Este vorba de 3 la Termocentrala de la Rovinari și 2 la Termocentrala de la Turceni. Totalul producției de energie electrică pe bază de cărbune la CEO nu va mai depăși 1.500 MW.


Este greu de crezut că la Complexul Energetic Oltenia se va mai putea atinge vreodată după 2026 puterea de 1.500 de MW energie pe bază de cărbune. În mod cert, cărbunele va căpăta un rol secundar în activitatea de producere a energiei electrice la CEO. Astfel, dacă piața va arăta ca acum, adică imprevizibilă și bazată pe importuri, atunci compania va renunța să mai folosească drept bază energia pe cărbune și va trece la cea pe gaze, cel puțin în momentele de criză.

Va fi de bază energia pe gaze naturale și energia fotovoltaică, precum și cea de la cele două microhidrocentrale. Ulterior, cărbunele va fi utilizat doar când va fi ger sau când va fi secetă, fiind singura energie predictibilă din țară. În aceste condiții, cu energia dominantă pe gaze naturale și fotovoltaică, Complexul Energetic Oltenia își va putea teoretic permite să mai respire și să funcționeze normal pe piața de energie electrică. Astfel, numărul de certificate de CO2 de plătit an de an la CEO va scădea considerabil. Este adevărat că va scădea semnificativ și numărul de angajați și se va ajunge în 2026 la sub 8.000 de muncitori. Nici sindicatele nu o vor duce mai bine. Adică liderii de sindicat. Mai puțini muncitori, mai puțini membri, deci cotizații mai puține și putere mai puțină.

Andrei Merfu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *