Cu paşi grăbiţi spre Lacul Gâlcescu

Cu toţii ştim prea bine că avem o ţara frumoasă, însă este greu să stabileşti un top al frumuseţii.

Imi doresc să vorbim în acest număr despre mirificul peisaj al Transalpinei, una dintre cele mai spectaculoase zone din România.

Transalpina mai este cunoscută şi drept „Drumul Regelui”, pentru că a fost amenajat în timpul Regelui Carol al II-lea. Ea străbate patru județe – Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba – traversând Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de aproximativ 20 de km, în județul Vâlcea, unde se prezintă ca o „șosea de creastă”, trecând la mică depărtare de vârfurile Dengheru (2.084 m), Păpușa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) și Muntinu (2.062 m).

“Frumuseţea s-o fi născut ea la sat, dar cu siguranţă a crescut la munte, cu aer tare , miros puternic de raşină, printre potecile înguste care duc sus in vârful munţilor.”

Ce-i drept cuvintele nu-mi aparţin, însă o descriere mai frumoasă nici că se putea.

Şi dacă ascensiunea este mult prea anevoioasă, te îndemn cititorule să-ţi mai tragi răsuflarea lângă lacul Gâlcescu.

Acesta este declarat monument al naturii, iar împrejurimile constituie o rezervaţie naturală (geologică, floristică şi peisagistică). Rezervaţia de la lacul Gâlcescu se află în bazinul Lotrului şi a fost înfiinţată încă din 1932, cuprinzând lacul si împrejurimile sale.

Lacul Gâlcescu (denumit pe hărţile vechi Câlcescu) se află in Munţii Parâng la o altitudine de 1.925 m, la nord-est de vârful Parângul Mare, fiind cel mai întins iezer glaciar din acest masiv (3,2 hectare) şi cu o adâncime de 9.6 m.

Cei care au trecut pe acolo ne avertizează că traseul este unul dificil, iar lacul nu este chiar accesibil şi uşor de vizitat, aşa că veniţi pregătiţi într-o zi fierbinte de vară.

Anamaria Giurea

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *