CSM s-a întărit înainte de meciul cu Brașov

CSM Târgu Jiu a făcut un transfer important înainte de partida de joi cu Corona Brașov. Gruparea gorjeană a legitimat-o pe angoleza Helena Gilda Simão Paulo.


Jucătoarea are 26 de ani, și poate evolua ca inter și centru. Este multiplă campioană a Africii alături de naționala țării sale, cu care a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar și la Campionate Mondiale.
În 2022, la turneul din Senegal, a fost desemnată MVP-ul competiției, iar la Mondialul din Germania, din 2017, a fost cea mai bună marcatoare, cu 73 de goluri.


”Sunt sigur că este un câștig pentru CSM Târgu Jiu. Este coordonatorul de joc al naționalei Angolei, cu care a participat anul trecut la Campionatul Mondial. A arătat că are calitate și în mod sigur va fi un plus pentru echipa noastră”, a declarat Liviu Andrieș, după parafarea transferului.


Ea a semnat un contract valabil pe un an și jumătate. La CSM Târgu Jiu va îmbraca tricoul cu numărul 4.

Cătălin Pasăre

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *