CSM a mai transferat un baschetbalist înainte de meciul cu Rapid

CSM și-a completat lotul pentru noul sezon. La Târgu Jiu a ajuns baschetbalistul american Xavier Cannefax. Fundașul a semnat o înțelegere valabilă pentru campionatul 2022-2023. În ultimii doi ani a evoluat în Kosovo, la KB Prizreni. În 2020 a fost cel mai bun marcator al primei ligi olandeze.


”Xavier Cannefax este un combo guard de poziție 2-1. Este un jucător care împinge foarte bine jocul pe tranziție și un foarte bun apărător. Va ajunge săptămâna asta la Târgu Jiu. Să vedem însă în ce forma fizica va fi și cât de repede vom putea să-l integrăm în sistemul nostru de joc”, a declarat antrenorul Claudiu Alionescu, pentru site-ul oficial al clubului.


Xavier Cannefax s-a născut pe 22 septembrie 1989 în Salem, Oregon, și a mai jucat în Suedia și Qatar.


Rămâne de văzut cât de mult va schimba noul jucător fața echipei noastre, care a înregistrat numai eșecuri în meciurile oficiale. În ciuda acestui fapt, directorul de la CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeț, a declarat că este încrezător că valoarea lotului este alta. Trupa gorjeană își propune evitarea retrogradării în acest sezon. În runda viitoare, CSM Târgu Jiu întâlnește Rapidul.


,,Baschetul a început mai greoi, jucătorii au venit foarte târziu. Şi acolo, am certitudinea că nu vom retrograda și ne vom reveni în cel mai scurt timp. Şi sezonul trecut am pornit cu șase înfrângeri la rând. Acesta este programul, unul foarte greu. Acum, la Târgu -Jiu o să vină Rapidul. Nu are rost să vă mai zic că un singur jucător de acolo câștigă cât toată echipa noastră la un loc. Trebuie să vedem și aceste aspecte înainte de a blama sau a contesta rezultatele acestei echipe. Am încredere mare în jucători și sunt convins că ne vom îndeplini obiectivele. Trebuie să avem răbdare, să nu facem caz din orice victorie sau înfrângere, și să învățăm tot timpul, iar, la sfârșit, când vom trage linie, să ne situăm în același loc în care ne situăm acum”, a declarat Bălăeț.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *