Încă o săptămână cu proteste în centrul orașului Târgu Jiu. Astfel, Sindicatul „Energia” de la Termocentrala Rovinari continuă protestele începute încă de anul trecut.
Astfel de manifestații au loc la Motru și la Craiova. La Târgu Jiu protestele sunt programate în fiecare zi de joi, de la ora 16,00, în Piața Prefecturii din municipiu.
Principala revendicare sindicală se referă la aplicarea Legii 197 din 2021, privind implementarea de condiții speciale de muncă la Complexul Energetic Oltenia și la alte companii energetice. Vârsta de pensionare ar scădea cu 13 ani, dacă actul normativ ar fi aplicat de către casele de pensii.