Pandurii Târgu Jiu a remizat, vineri, pe teren propriu cu formaţia Jiul Petroşani, la prima partidă de verificare a gorjenilor după ieşirea din cantonament. Meciul s-a încheiat cu un scor spectaculos, 3-3, asta deşi gazdele au avut un avans de două goluri până spre finalul jocului, dar au fost egalaţi incredibil la ultimele faze ale meciului. Golurile amfitrionilor au fost înscrise de Rasoveanu, care a reuşit o dublă, şi Robert Petre. Pandurii a mizat pe următoarea formulă: Iovicin – Afrim, Robert Stancu, Gomes, Truşescu, Earts, Mensah, Mihai Stancu, Robert Petre, Lupuleţ, Rasoveanu. În partea a doua a jocului au mai evoluat: Opriţa, Buţă – Peia, Cojocaru, Ciutacu, Habet, Patrik de Oliveira, Georgescu, Ilie Bogdan, Obeng.
Foc şi pară după ce echipa sa a căzut pe final, antrenorul timişorean a ţinut să le explice jucătorilor că au comis greşeli impardonabile. De altfel, tehnicianul a admis că formaţia trebuie întărită urgent.
“Când iei trei goluri, e normal să fii supărat. Am vrut să dau minute la toată lumea, dar, din păcate, s-a adeverit, nu avem un lot corespunzător pentru promovare. Trebuie să mai aducem urgent minimum trei jucători ca să prestăm un joc ca în primele 60 de minute. Săptămâna viitoare vom face tot posibilul să completăm lotul, fiindcă avem nevoie şi de timp. Nu putem să aducem jucători care să intre direct în echipă. Ne trebuie un fundaş central, un mijlocaş central şi un atacant”, a spus Cojocaru imediat după meci.
Fără îndoială, principalul Pandurilor a rămas cu un gust amar după plecarea lui Felipe Acosta chiar la Viitorul. Deşi Acosta a revenit în Liga 2, Cojocaru a fost ironic la adresa transferului pe care l-a “prins” columbianul, considerând că mijlocaşul a făcut un pas înapoi. Antrenorul a sugerat că fotbalistul i-a promis că va rămâne la club până în iarnă.
“Am avut o discuţie cu Acosta şi am crezut că se va ţine de cuvânt. Am crezut că vrea să meargă în sus, să evolueze în carieră, nu să meargă în jos. Am crezut că vrea să meargă la un club adevărat, a avut o evoluţie bună la noi. Din păcate, este alegerea lui. Nu plângem după nimeni. Nu e nici primul, nici ultimul jucător care pleacă de la Pandurii”, a declarat timişoreanul.
Zecile de suporteri care au format galeria Pandurilor la acest meci l-au contestat în mod repetat pe Cojocaru, dar tehnicianul nu a părut foarte afectat de gestul fanilor, declarând că îşi va continua munca în cadrul unui club pe care l-a ţinut pe linia de plutire.
“Nu mă deranjează că sunt contestat, sunt puternic şi dacă nu aş fi fost eu aici, ei poate susţineau pe altcineva acum”.
Pandurii va juca ultimul meci înainte de debutul în jocurile oficiale împotriva formaţiei vâlcene Flacăra Horezu.
Amicalele din pauza de vară:
Universitatea Craiova – Pandurii 7-0
Viitorul Șimian – Pandurii 0-0
Pandurii – Jiul Rovinari 5-1
Pandurii – Viitorul Șimian 3-1
ACSO Filiași – Pandurii 1-3
CSM Slatina – Pandurii 6-0
Pandurii – CS Hunedoara 1-2
Pandurii – Jiul Petroșani 3-3
Cătălin Pasăre