O nouă dezinsecție la Târgu Jiu

O noua dezinsectie impotriva capuselor si tantarilor va fi realizata in municipiul Targu Jiu prin pulverizarea aeriana si la sol. Actiunea va avea loc in perioada 1-9 septembrie. Vor fi vizate spaţiile verzi din cartiere, precum şi cele două mari parcuri ale oraşului: Parcul Central şi Parcul Coloanei Fără Sfârşit. Dezinsectia are ca scop reducerea numărului insectelor la nivelul municipiului. În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, termenul prevăzut se va decala. Apicultorii sunt rugați să ia măsurile necesare pentru protejarea albinelor. […]

Tinerii-model din Târgu Jiu, celebrați de autorități într-un cadru festiv

Zece tineri din municipiul Targu Jiu au fost sarbatoriti in cadrul unei festivitati organizate de primarie, ieri, in incinta Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Targu Jiu. La eveniment au participat directorii, profesorii coordonatori, antrenorii si familiile elevilor. Merituoșii au primit în urmă cu ceva timp câte 10.000 de lei fiecare, iar acum au fost celebrați așa cum se cuvine, într-un mediu festiv. Au fost împărțite diplome, plachete și flori. Este vorba despre cinci absolvenţi ai unor colegii din municipiul Târgu […]

Mai multe controale în școli

Mai sunt doua saptamani pana la reinceperea scolii. Noul an scolar aduce mai putini elevi de clasa a noua, la nivelul judetului Gorj. Nu toți elevii vor beneficia de toaletă în incinta unității de învățământ sau de apă curentă. De asemenea, nu se știe dacă elevii vor beneficia de măști de protecție din partea școlii sau vor veni cu ele de acasă. În următoarele două săptămâni vor avea loc controale cu echipe mixte în incinta unităților de învățământ. Echipele de […]

Investiții în atenuarea zgomotului la Termocentrala Rovinari

O serie de investitii vor avea loc la Termocentrala Rovinari pentru reducerea poluarii. Este vorba de atenuarea vibratiilor de la grupurile energetice. Astfel, a fost angajată o societate care va executa lucrările de atenuare a zgomotului la instalația de desulfurare a gazelor umede aferentă blocului energetic 6 de la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari. După alegerea soluției tehnice și implementarea acesteia vor avea loc și teste. Termocentrala de la Rovinari este aproape de oraș și este necesar să fie respectați […]

Lucrări la Căminul Cultural din Turburea

Căminul Cultural din Turburea va renaste. Este declaratia facuta de Ion Birca, primarul comunei, care spune ca era nevoie de aceasta investitie pentru ca, de-a lungul timpului, toate evenimentele au trebuit sa fie mutate in alte spatii. Acest imobil reprezintă singurul Cămin Cultural din Turburea și tocmai de aceea are o deosebită importanță pentru locuitorii comunei. Ion Bîrcă, primarul din Turburea spune că investiția se ridică la aproximativ 170.000 de lei, iar in prezent lucrările decurg într-un ritm corespunzător. Va […]

Om de afaceri, acuzat că a întreținut relații sexuale cu o minora

Un cunoscut om de afaceri din Gorj este acuzat ca a intretinut relatii sexuale cu o minora de 15 ani. Barbatul detine un complex de agrement din Gorj, loc in care fata ar fi mers constant. Totul a ieșit la iveală după ce au fost făcute publice mai multe înregistrări audio-video. Potrivit unor surse, se pare că afaceristul i-ar fi făcut avansuri fetei, urmând să întrețină cu aceasta și relații sexuale. De asemenea, surse susțin că mai mulți tineri din […]

Rată de infectare de peste 3 la mie în Telești

Comuna Telesti este singura localitate din Gorj care inregistreaza o incidenta de peste 3 la mia de locuitori. Aici, rata de infectare este de 3,25 de cazuri la mia de locuitori. În aceste condiții, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă împreună cu DSP-ul, vor decide, astăzi, ce restricții vor fi instituite în localitate. Totodată, potrivit raportului transmis de autorități, o altă comună are o rată de peste 1 la mie. Este vorba despre Brănești. Corneliu Răducan Morega, prefectul județului Gorj În […]

Primăria Târgu Jiu a oferit ghiozdane copiilor nevoiași

Ca in fiecare an, Primaria municipiului Targu Jiu se implica in ajutorarea copiilor proveniti din familii cu o situatie economica dificila. Astfel, aproape 200 de elevi din municipiu au primit pachete constand in ghiozdane, caiete si alte rechizite necesare la inceput de an scolar. Ghiozdanele au fost dăruite în aer liber, la Teatrul de Vară. Edilul Marcel Romanescu a fost cel care le-a împărțit. Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu Bugetul pus la bătaie de municipalitate pentru această acțiune se […]

Succese de moral pentru echipa de handbal

CSM Targu Jiu a castigat prima editie a Memorialului „Mircea Pasek”. Elevele lui Liviu Andries s-au impus in toate cele trei meciuri ale turneului de la Targu Jiu. Pe rând, gorjencele au trecut de CSU Oradea, 32-27, Corona Braşov, 26-25 şi Universitatea Cluj, 25-24. Deși nu s-a putut baza pe un lot complet, principalul CSM-ului a declarat că victoriile cu cele trei adversare puternice sunt unele încurajatoare. Liviu Andrieș, antrenor CSM Târgu Jiu Marina Dumanska, fostul portar de la Târgu […]

Taxa de șmecherie, level 6.0

La momentul vorbirii, prețul unui certificat de CO2 ajunge la aproape 60 de euro, ceea ce face ca, pentru milioanele de certificate necesare Complexului Energetic Oltenia, să discutăm de aproape jumătate de miliard de euro. Nu prea există logică pentru achiziționarea unei asemenea sume în condițiile în care complexul este pe pierdere, iar speranța de „viață” a acestui colos energetic este una redusă oricum. Am numit deseori, la emisiunile pe care le fac, plata acestor certificate de CO2 drept „taxă […]

Cine oprește creșterea prețului la certifcatele de CO2?

Situația se complică rău de tot pentru Complexul Energetic Oltenia. Prețul certifictelor de CO2 crește și pare de neoprit. Compania a început deja campania de achiziții, însă creșterea de preț dă peste cap toate planurile. Colosul energetic a cumpărat în luna aprilie a acestui an certificate de CO2 cu 47 de euro bucata, iar acum prețul se apropie de 60 de euro. Este o diferență extrem de mare. La câte milioane de certificate de CO2 are de cumpărat compania pentru […]

Autoritățile locale caută soluții pentru podul de pe Ana Ipătescu

Podul de pe strada Ana Ipătescu va fi refăcut din bugetul local sau cu fonduri guvernamentale. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că va fi făcută o expertiză pentru a vedea dacă întreaga structură de beton este compromisă. Amintim că unul dintre trotuarele podului s-a dislocat, existând riscul prăbușirii acestuia. Atunci, Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a întrunit pentru a lua măsuri în vederea înlăturării oricărui pericol în zonă. S-a luat decizia ca trotuarul de pe partea […]

Ce va fi?

Așa cum știți – și am tot scris și noi, în paginile acestui frumos săptămânal județean – în prima parte a lui octombrie se cam termină cu tevatura alegerilor interne în sânul alianței de guvernare. PNL (pe 25 septembrie) și USR-Plus (2-3 octombrie) își aleg președintele pentru următorul mandat. Concret, acest lucru ar trebui să reprezinte liniște în cele două partide, ambele urmând să se concentreze strict, dar strict pe actul guvernării. De ce? Păi cam e momentul pentru asta, […]

Doresc redeschiderea minei de grafit din Gorj

Singurul producător de sare din România deţinut de stat (51%) şi Fondul Proprietatea (49%) au iniţiat studii de fezabilitate pentru redeschiderea exploatării zăcămintelor de grafit din mina de la Baia de Fier din judeţul Gorj, a cărei activitate a fost oprită în 1994. Directorul general al societății, Alina Prahoveanu, spune că activitatea de exploatare a resurselor minerale în România conduce la dezvoltarea regională, atât prin crearea de locuri de muncă directe şi în activităţile conexe, cât şi prin dezvoltarea pe […]

Unde se mută Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Gorj

Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Gorj se va muta în comuna Peștișani. Această decizie a fost luată după ce mai multe sedii ale Inspectoratului de Poliție Gorj vor trebui să intre într-un amplu proces de modernizare și reabilitare. Așadar, IPJ Gorj va moderniza 13 sedii ale posturilor de poliție din județ. Odată cu acestea, va intra în reabilitare și o parte a clădirii în care funcționează instituția la Târgu Jiu.  De asemenea, vor fi lucrări de modernizare și la Poliția […]