Complexul Energetic Oltenia se pregătește de final

Complexul Energetic Oltenia se pregătește pentru perioada în care va avea tot mai multe obiective închise care vor trebui păzite. Astfel, Complexul Energetic Oltenia își face dispecerat pentru monitorizarea obiectivelor pentru a preveni furturile. Bugetul este de nu mai puțin de 12,6 milioane de lei, respectiv peste 2,5 milioane de euro. Cel mai probabil, compania energetică se așteaptă la înmulțirea furturilor în următorii ani, o dată cu închiderea unor capacități din domeniul minier și energetic.


Astfel, conducerea Complexului Energetic Oltenia a aprobat un buget de 12.662.955 lei pentru implementarea unui sistem complex de monitorizare video și nu numai în toate punctele de lucuru. Astfel, bugetul va asigura furnizarea de sisteme tehnice de securitate, proiectare, instalare, punere în funcțiune și monitorizare prin dispecerat specializat. Toate măsurile sunt implementate în baza analizelor de risc la securitate fizică efectuate de către Biroul de specialitate din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Vor fi achiziționate și montate sisteme și dispozitive de supraveghere și de securitate. Implementarea proiectului va fi demarată, începând din lunile mai-iunie.


Necesitatea asigurării unui sistem de supraveghere este esențială, având în vedere că în curând va începe închiderea de capacități la Complexul Energetic Oltenia. În anumite puncte de lucru nu va mai exista personal. Acesta fie va fi transferat în alte zone, fie va fi pensionat, acolo unde este posibil acest lucru. În special în subunitățile miniere vor fi cele mai mari probleme, având în vedere întinderea pe sute de hectare a carierelor. Vor rămâne în urmă foarte multe utilaje și rețele de benzi transportoare și echipamente. Pe lângă supravegherea fizică este necesară și monitorizarea video a zonelor unde treptat vor fi reduse activitățile.


Piesele și chiar fierul vechi din depozitele Complexului Energetic Oltenia vor fi o țintă pentru hoți. Nu în ultimul rând, personalul de pază trebuie să fie protejat în cazul unor atacuri din partea persoanelor care vor pătrunde în incinta subunităților miniere. Astfel de atacuri din partea hoților de fier vechi s-au mai întâmplat. Existența unui dispecerat ar asigura intervenții rapide în zonele cu probleme. Complexul Energetic Oltenia se pregătește să închidă două grupuri energetice de la 1 iunie, împreună cu subunitățile miniere aferente. Este vorba de grupul energetic numărul 3 de la Termocentrala Rovinari și grupul energetic numărul 7 de la Termocentrala Turceni. Până la finalul anului, compania energetică și-a propus să închidă patru cariere miniere: Husnicioara, Lupoaia, Jilț Sud și Peșteana. De asemenea, din 2026 la CEO vor mai rămâne doar 3 grupuri energetice din 7 și 3 subunități miniere din 9.


De asemenea, Complexul Energetic Oltenia are nevoie de monitorizarea noilor investiții. Este vorba de zeci de hectare cu parcuri fotovoltaice, precum și de cele două centrale pe gaze naturale de la termocentralele de la Turceni și de la Ișalnița. Investițiile vor trebui să fie finalizate până în anul 2026. Este însă greu de crezut că se va întâmpla acest lucru, având în vedere că s-a admis oficial că Planul de restructurare este întârziat cu cel puțin un an.

Andrei Merfu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *