Competiție de amploare la Bălești!

Sala de Sport Ceauru din comuna Bălești va fi gazda celei mai importante competiții naționale de box. La începutul lunii viitoare va avea loc, în Gorj, Campionatul Național de Box la Seniori și Tineret.


Prezent la emisiunea “Sportul Gorjean” de la Televiziunea Accent, antrenorul de la CS Pandurii Târgu Jiu, Doru Neamțu, a vorbit despre importanța evenimentului. Acesta a subliniat rolul decisiv pe care l-a avut Mihai Prunariu, președintele clubului, care este și membru în Biroul Federal la FRB.


Doru Neamțu, antrenor CS Pandurii Târgu Jiu


Competiția se desfășoară în perioada 5 – 10 decembrie. Antrenorul gorjean are obiective mari pentru regalul pugilistic de la Bălești. Vrea să scoată cel puțin trei campioni naționali și a precizat că alți sportivi localnici de valoare își pregătesc revenirea în ring.

Doru Neamțu, antrenor CS Pandurii Târgu Jiu

Recent, delegația gorjeană condusă de Doru Neamțu și Alex Scarlat s-a întors cu patru medalii de la Campionatul Național de Juniori, desfășurat la Brăila. Florin Căldăraru a luat aurul la categoria 57 de kilograme, Mario Teodosescu a urcat pe treapta a doua a podiumului la categoria 75 de kilograme, Antonio Dumitru a luat argintul la categoria 63 de kilograme, iar Mario Marinescu a câștigat bronzul la 66 de kilograme.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *