Cojocaru recunoaşte: Nu mă aşteptam la un parcurs atât de slab!

Pandurii Târgu Jiu a încheiat anul cu o înfrângere, iar trupa gorjeană a terminat prima parte a sezonului pe ultimul loc. Comportarea echipei a fost mult sub aşteptări, mai ales că, în vară, suporterilor li s-a promis o trupă competitivă, care să nu mai aibă acelaşi parcurs ca în sezonul trecut. Deşi au acumulat 7 puncte în 15 partide, Călin Cojocaru şi-a felicitat jucătorii. Venirile numeroase, arbitrajele ostile şi lipsa fondurilor de la club au fost principalele argumente ale antrenorului timişorean pentru poziţia ocupată.
“Vreau să-i felicit pe jucători pentru atitudine şi modul cum s-au comportat. Rezultatele, într-adevăr, nu au fost ok şi echipa aceasta nu este de ultimul loc. Am jucat fotbal în fiecare meci, dar, din păcate, nu poţi să formezi un lot aducând 30 de jucători într-un timp aşa scurt. E frustrant pentru noi, pentru că muncim în condiţiile pe care le ştiţi, fotbaliştii au o atitudine extraordinară şi, din păcate, rezultatele nu sunt cele pe care le merităm. Echipa asta este foarte bună şi o să vedeţi, pe viitor, dacă rămâne acelaşi lot, cu siguranţă o să facă o figură frumoasă. Cred că am jucat fotbal în fiecare meci, exceptând partida de la Recea, pentru că nu poţi să joci pe arătura aceea. Nu mă aşteptam la un parcurs atât de slab, dar trebuie să fiu şi conştient de ce s-a întâmplat la echipă şi să fim şi realişti. Singura mulţumire este că jucăm de la egal la egal cu orice adversar, dar aici mai intervin şi arbitrii. Aş fi preferat să jucăm mai puţin fotbal, dar să avem alte rezultate”, a precizat Cojocaru.


Paradoxal, rămâne de văzut dacă Pandurii îşi va putea menţine actualul lot de jucători în condiţiile în care anumiţi fotbalişti au trezit interesul altor formaţii. Antrenorul Călin Cojocaru şi-a anunţat disponibilitatea de a rămâne pe banca tehnică în ciuda rezultatelor foarte slabe pe care le-a avut de la instalarea sa ca principal.


“Ştiu că unii băieţi au oferte şi deja am avut discuţii cu ei. Ar vrea să continue la noi, dar să-i ajutăm şi noi puţin, fiindcă este bine şi pentru ei, şi pentru noi, să avem continuitate, să păstrăm acealaşi lot. Vreau să rămână toţi băieţii, fiindcă eu cred că echipa aceasta este o echipă de viitor, cu jucători tineri şi un potenţial imens. Aceşti băieţi minunaţi mă ghidează să rămân la Târgu Jiu. În întregime, i-am adus eu şi cred în ei foarte mult. Nu pot să îi las de izbelişte, fiindcă trebuie să am grijă de ei. Am vorbit cu conducerea de câteva ori. Le-am spus că din punct de vedere al rezultatelor, am şi eu partea mea de vină şi dacă vor, pot să aducă pe altcineva. Mi-au spus că vor să continuăm, dar, bineînţeles, avem nevoie şi de rezultate, fiindcă sunt cele mai importante. Suntem noi saraci, dar jucătorii nu pot să plece aşa, fiecare cum vrea”, a precizat Cojocaru.


Timişoreanul a mai spus că are încredere că formaţia sa poate evita retrogradarea. Dacă principala formaţie din Gorj îşi va păstra nucleul actual, la Târgu Jiu mai sunt aşteptaţi doi fundaşi. Unul dintre ei este Emmanuel Okeke, apărătorul nigerian care a venit în urmă cu un an în oraşul lui Brâncuşi.


“Sunt convins că putem scăpa de retrogradare, dacă Bacăul spear, noi de ce să nu sperăm? ‘Lanterna’ joacă fotbal, spre deosebire de alte echipe şi mă doare acest lucru în special pentru ei. Se pregătesc exemplar, nu se vede o secundă în atitudinea lor că la echipă sunt lipsurile care sunt. Pentru asta trebuie felicitaţi. Încercăm să definitivăm transferul lui Okeke şi, zic eu, mai avem nevoie de un fundaş. Vreau să rămână toţi băieţii, fiindcă eu cred că echipa aceasta este o echipă de viitor, cu jucători tineri şi un potenţial imens”, a conchis Cojocaru.


Pentru Pandurii urmează un nou an plin de provocări, în care conducerea echipei de fotbal aşteaptă, în primul rând, banii carei i se cuvin de la membrii fondatori.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *