Cireșul, sărbătorit duminică la Turcinești

Autoritatile din Turcinești au organizat, duminica, 3 iunie, in satul Rugi, Sarbatoarea Ciresului. La fel ca anul trecut, evenimentul a avut loc in plantatia de ciresi din sat. De la manifestare nu a lipsit nici primarul orasului Targu-Jiu, Marcel Romanescu, fiind unul dintre fii satului.

Primarul Dumitru Modrea a declarat că, prin organizarea acestei sărbători își dorește să promoveze zona, dar și să păstreze această tradiție care a făcut localitatea pe care o conduce, atât de cunoscută.

Dumitru Modrea, primarul comunei Turcinesti


Edilul orașului Târgu-jiu, Marcel Romanescu, vadit emotionat, a tinut sa adresese cateva cuvinte.

Marcel Romanescu, primarul municipiului Targu-Jiu


Copiii de la școlile din localitate au susținut un program artistic deosebit chiar in plantația de cireș.

Dumitru Modrea a multumit organizatorilor, dar si celor care au fost prezenti la manifestare.

Comuna Turcineşti este renumită în judeţ, dar şi în ţară pentru livezile întinse cu cireşi. Mulţi localnici îşi câştigă traiul doar din vânzarea fructelor. Cireșele sunt ecologice, nefiind tratate chimic.

Anamaria Giurea

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *