Circa 800 de persoane au protestat în Târgu Jiu împotriva restricţiilor

Peste 800 de tineri targujieni au protestat, luni seara, pentru a-si exprima nemultumirea fata de noile restrictii impuse in pandemie. Protestul a inceput in jurul orei 20.00 si s-a incheiat putin peste miezul noptii.


Protestatarii au scandat “Libertate!”, „Jos restricția”, sau „Jos Arafat”, au intonat melodia „România, trezește-te”, apoi au plecat în marș pe străzile Târgu Jiului. O parte dintre ei s-au mutat în mașini și au mers pe lângă coloana de manifestanți. Tinerii au vrut să transmită autorităților că multe măsuri sunt aberante, fără logică. Foarte mulți jandarmi și polițiști i-au însoțit pe tot traseul, fără să existe o intervenție în forță. Ba mai mult, în timpul protestului, oamenii legii au fost aplaudați pentru atitudinea lor. Însă, chiar și asa, într-un final, 20 de protestatari au fost amendați, au anunțat polițiștii.


Prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan Morega, a declarat că este în asentimentul cetățenilor nemulțumiți și reprezentanților HoReCa, dar totodată, crede că vaccinarea reprezintă singura soluție pentru a depăși pandemia.

Corneliu Răducan Morega, prefectul județului Gorj

Tinerii din Târgu Jiu și-au dau întâlnire și pentru marți seara.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *