Cine construiește alternativa la CEO?

Complexul Energetic Oltenia nu va arăta la fel peste 5 ani. Este vorba de punerea în operă a unui Plan de restructurare și decarbonare. Acesta se află acum la aprobare la Comisia Europeană, după ce a trecut și pe la acționarul principal, Ministerul Economiei, dar și la Consiliul Concurenței – pentru verificări. Nu cred că mai este vreo surprinză pentru cineva că Planul propune reduceri la toate capitolele, iar Complexul Energetic Oltenia se va prezenta într-o formulă restrânsă din data de 1 ianuarie 2026.


Planul propune construirea de grupuri energetice pe gaze naturale, modernizarea a două microhidrocentrale care sunt disponibile la termocentralele din Turceni și Ișalnița. Nu în ultimul rând, se vorbește despre construirea unor parcuri fotovoltaice pe haldele de steril și alte terenuri din Gorj și Dolj. Puterea totală a fotovoltaicelor va fi de peste 300 de MW, o nimica toată în contextul actual, dar destul de mult în condițiile în care din 2026 vom vorbi despre un complex energetic destul de mic.


Șefii Complexului Energetic Oltenia și-au mai propus să construiască și patru blocuri energetice noi pe bază de cărbune, pe actualele structuri ale termocentralelor din Turceni și Dolj. Nu se știe în câți ani va reuși compania să realizeze grupuri pe bază de gaze naturale, având în vedere că au fost investiții mult mai mici care au avut nevoie de ani de zile pentru a se materializa. Ne aducem aminte de vestitul depozit de cărbune de la Cariera Roșia și de mutarea acestuia de la Rovinari, în extravilanul comunei Fărcășești. A fost nevoie de ani până când s-a concretizat investiția care i-a scăpat, teoretic, de poluare cu praf de cărbune pe locuitorii din Rovinari. Au avut loc proteste la nivel local, negocieri și redeschiderea de 3 ori a vechiului depozit. Așadar, 5–6 ani de chin pentru simpla mutare a unui depozit și transferul de utilaje.


Apoi ne aducem aminte de anii care au durat până la construirea instalațiilor de slam dens și a celor de desulfurare. Ani cu licitațiile și cu realizarea propriu-zisă a lucrărilor. S-a început înainte de 2007 și mai sunt și acum de adus către final ultimele lucrări. Așadar, în țara nostră merge foarte greu cu licitațiile și cu punerea în operă a unor proiecte de investiții, mai ales când este vorba de investiții ale statului sau ale unor companii de stat.


Probabil că va fi nevoie de un deceniu până când vom vedea grupuri pe gaze la Complexul Energetic Oltenia. Cert este că, până atunci, numărul de salariați ai Complexului Energetic Oltenia se va reduce în mod constant. Promisiunea făcută în Planul de restructurare ar fi de înjumătățire a actualului număr de angajați pe care îi are complexul. Acest lucru se va reflecta în mod dramatic în economia județului Gorj. Prin urmare, este nevoie de o economie alternativă la minerit și energie, în care să apară câteva mii de locuri de muncă.

Cine va realiza alternativa la CEO va fi salvatorul județului Gorj. Vorbim de un corp de specialiști din mai multe domenii de activitate și chiar din politică. Politicienii, mai ales, trebuie să se trezească din goana după ciolan și funcții publice și să își ascută mintea pentru a face ceva pentru județul Gorj. În caz contrar, vor ajunge să își caute alegători în alte județe.

Andrei Merfu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *