CEO-PROBLEME MARI cu BANII și nu numai

Chiar dacă gigantul energetic a început să vândă bine energie lucrurile nu stau deloc bine în Complexul Energetic Oltenia. Managerul CEO dă asigurări însă că deocamdată nu vor fi probleme cu plata salariilor celor peste 15.000 de angajați

Iuliu Goiceanu

Că cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România are probleme o recunoaște chiar noul șef al companiei miniere. Ionel Ilie susține că CEO a rămas fără lichidități. Managerul CE Oltenia afirmă că a găsit dezastru în cadrul societății îm momentul în care a preluat conducerea interimară. Pentru că în presa locală au tot apărut informații despre Complexul Energetic Oltenia în care erau declarații date de noul manager, Ionel Ilie a ținut să precizeze că el nu a acordat, până acum, jurnaliștilor niciodată, nimic. „Eu nu am dat nicio declarație. Au interpretat anumite vorbe ale mele. Am refuzat toate televiziunile si toate posturile de radio până o să văd ce drepturi am date de către Consiliul de Supraveghere. Conducerea companiei este coordonată de către Consiliul de Supraveghere. Dacă vreți să știți care e viitorul CEO, vă pot spune numai cei din Consiliul de Supraveghere. Am găsit dezastru la CEO. Nu avem bani. O să vedem cum facem rost de bani. Deocamdată nu o să fie probleme cu plata salariilor. Deocamdată nu am decis nimic cu disponibilizările. O să vă informăm atunci când vom decide ceva”, a precizat managerul Complexului Energetic Oltenia.

Se închide EMC Roșia ?

Banii nu sunt singura problemă a CE Oltenia.Cea mai mare carieră minieră din Europa, EMC Roşia, , riscă să se închidă, dacă nu va fi rezolvată problema depozitului de cărbune de la Termocentrala Rovinari. Depozitul nu mai deţine autorizaţie de mediu, aceasta fiind suspendată de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj. Acesta trebuia mutat în afara oraşului Rovinari, în comuna Roşia, însă au fost probleme cu licitaţia pentru amenajarea unui nou depozit.Liderii sindicali din zona Rovinari se tem ca unitatea minieră să nu se închidă în lipsa unui depozit autorizat pentru cărbune.De suferit vor avea şi grupurile energetice de la Termocentrala Rovinari care folosesc lignit de la cariera Roşia.„Sindicatul Liber EMC Roșia își exprimă îngrijorarea față de lipsa de implicare în ultimii ani a Directoratului din Complexul Energetic Oltenia, cu privire la mutarea depozitului de cărbune al Carierei Roșia în afara oraşului Rovinari, care ar fi trebuit să se realizeze de mai mulţi ani, însă acest lucru a tot fost amânat și astăzi suntem în situația de a nu mai avea aviz de mediu și riscând ca toţi cei 1.260 de salariați să fie trimiși în șomaj tehnic. Cerem implicarea Guvernului României, Ministerului Energiei și Ministerului Mediului în rezolvarea problemelor actuale ce nu mai pot fi amânate, având în vedere situația Carierei Roșia la această oră, una dintre cele mai mari cariere de cărbune din Europa. De asemenea, remarcăm ipocrizia unor factori de decizie la nivelul conducerii CE Oltenia, care nici în al doisprezecelea ceas nu realizează pericolul în care se află această Carieră și implicit Termocentrala Rovinari, riscând ca aceasta să nu mai aibă posibilitatea de a funcționa cu cele trei grupuri cu care funcționează la această oră, din lipsă de cărbune și punând în pericol Sistemul Național de Energie”, se arată înr-o postare pe Facebook a Sindicatului Liber EMC Roșia.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *