CEO nu are altă variantă decât să se reinventeze

Complexul Energetic Oltenia nu are altă variantă, în perioada imediat următoare, decât să se reinventeze. Este o perioadă bună pentru producătorii de energie electrică, având în vedere prețurile fabuloase de pe piața de energie. Complexul Energetic Oltenia a vândut în semestrul al doilea la prețuri foarte mari, în așa fel încât au fost constituite și provizioane pentru plata certificatelor de CO2. Prețul mediu la certificatele de CO2 este de peste 60 de euro. Se compensează creșterea de preț la tona de CO2 cu majorarea prețului la curentul electric. Este vorba de peste 800 de lei, chiar 900 de lei MW pe PZU. Sunt prețuri care internalizează costul cu certificatele de CO2 și mai rămân și bani. Din aceste sume au fost puși bani deoparte pentru cumpărarea de certificate. De altfel, o parte a acestora a și fost achiziționată. Nu vor mai rămâne atât de multe pentru primăvara anului viitor. Nici nu trebuie așteptat până în primăvară, având în vedere că prețul mai poate crește. Compania va avea o șansă în momentul de față să se reinventeze și trebuie să demareze urgent investițiile noi.


CEO și-a propus că construiască două grupuri energetice pe gaze naturale la Turceni și la Ișalnița, precum și opt parcuri fotovoltaice. Este de amintit că Ministerul Energiei a transmis săptămâna trecută, la Banca Europeană de Investiţii, primele aplicaţii pentru finanţarea din bugetul Fondului pentru Modernizare a nouă proiecte strategice în sectorul energetic, cu un cost de investiţie de peste 693 milioane euro. Este vorba despre un proiect aparţinând Transelectrica – Noua Linie Electrică Aeriană (LEA) 400 kv d.c. Constanţa Nord – Medgidia Sud; CAPEX total (fără TVA) 22,992 milioane euro, reprezentând integral costuri eligibile, şi opt proiecte aparţinând Complexului Energetic Oltenia, CAPEX total (fără TVA) 670,8 milioane euro, costuri eligibile 469,562 milioane euro.


Cele opt proiecte ale CE Oltenia vizează:


– construirea unui parc fotovoltaic pe halda Bohorelu – UMC Jilt (CAPEX 18,476 milioane euro/costuri eligibile 12,933 milioane euro);
– construirea unui parc fotovoltaic pe halda exterioară cariera Pinoasa – UMC Pinoasa (CAPEX 68,432 milioane euro/costuri eligibile 47,902 milioane euro);
– construirea unui parc fotovoltaic pe halda Rovinari Est (CAPEX 104,090 milioane euro/costuri eligibile 72,863 milioane euro);
– construire unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Isalniţa (CAPEX 76,331 milioane euro/costuri eligibile 53,432 milioane euro);
– construirea unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Rovinari (CAPEX 73,125 milioane euro/costuri eligibile 51,188 milioane euro);
– construirea unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Turceni (CAPEX 100,582 milioane euro/costuri eligibile 70,407 milioane euro);
– construirea unui parc fotovoltaic pe halda interioară din cadrul carierei Tismana 1 – Roşia-Rovinari (CAPEX 114,406 milioane euro/costuri eligibile 80,084 milioane euro);
– construirea unui parc fotovoltaic pe halda interioară din cadrul carierei Tismana 2 – Roşia – Rovinari (CAPEX 115,358 milioane euro/costuri eligibile 80,75 milioane euro).

Andrei Merfu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *