Ce înseamnă, de fapt, legea PLX 7?

Dupa mult timp in care minerii si energeticienii si-au cerut drepturile in Piata Prefecturii din Targu Jiu, solutiile par sa vina rand pe rand. Pentru inceput, proiectul de lege al social-democratilor cu privire la reducerea varstei de pensionare a minerilor si energeticienilor a fost avizat, marti, in Comisia de Munca a Camerei Deputatilor. Asta inseamna ca, legea mult așteptată de salariații CE Oltenia va intra la vot în plen în maximum două săptămâni.

Nicu Bunoaica, sindicalistul de la Cariera Lupoaia, spune că are în credere în promisiunile făcute de deputatul Weber și speră ca această lege să fie aplicată cât mai repede.

Acesta a ținut să le explice minerilor și energeticienilor ce inseamna, de fapt, aceasta lege și să le transmită că, în urma adoptării Legii 7 din 2022, angajații din producție care beneficiază de condiții speciale de muncă se vor putea pensiona la vârsta de 52 de ani.


Nicu Bunoaica, sindicalist Cariera Lupoaia

Acesta mai adaugă și faptul că minerii și energeticienii care lucrează în minerit după anul 2001 și până în prezent, se vor putea pensiona tot la 52 de ani cu o vechime minimă de 25 de ani și un stagiu de cotizare de 30 de ani.

Nicu Bunoaica, sindicalist Cariera Lupoaia

La nivelul Comisiei de Muncă s-a încheiat etapa de depunere de amendamente pentru proiectul de lege PLX 7 din 2022. Actul normativ își propune să modifice Legea pensiilor în favoarea angajaților din companiile energetice. Acest lucru ar fi trebuit să fie realizat în baza Legii 197 din 2021, însă actul normativ respectiv nu se aplică.

Casiana Hîncu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *