Activitate informativ-preventivă pentru elevii de la Centrul de Educație Incluzivă Târgu Jiu
Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară și cei ai Serviciului Criminalistică, în parteneriat cu pompierii, au desfășurat o activitate…
Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară și cei ai Serviciului Criminalistică, în parteneriat cu pompierii, au desfășurat o activitate…
Polițiștii gorjeni au intervenit, ieri, la trei cazuri de violență domestică. Două femei au fost agresate de bărbații lor, iar…
Încă un pas făcut de reprezentanţii municipalităţii pentru startul sărbătorilor de iarnă. Chiar în această dimineață, în Piaţa Prefecturii din…
Crește din nou prețul certificatelor de CO2. Companiile energetice care utilizează combustibili fosili mai au la dispoziție suficient timp să…
Mai sunt puține zile în care Complexul Energetic Oltenia poate să distribuie cota de cărbune către salariați. Termenul prevăzut în…
Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia așteaptă să câștige și alte procese la Tribunalul Gorj pe Legea 197, privind condițiile speciale…
Ziua de 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, va veni cu o surpirză pentru locuitorii comunei Negomir. Va fi realizată recepția…
Complexul Energetic Oltenia achiziționează ultimele certificate de CO2. Conform conducerii companiei energetice, s-a reușit până în momentul de față achiziționarea…
Angajații din Complexul Energetic Oltenia au stabilite bonururile la final de an. Este vorba de un maximum de 3.000 de…
Complexul Energetic Oltenia are pregătite grupurile energetice pentru fucționarea normală în 2023. Compania enercetică va putea conta pe un total…