Cârciumaru NU va câștiga alegerile! PNL le-a pierdut!

Înainte de orice, aş vrea să reflectăm împreună asupra unor crunte adevăruri.

În ultimii 25 de ani, au fost înregistrate 26 de milioane de avorturi. O țară de cimitire. Nici măcar cimitire… o țară sfârşită în crematoriu.

În ultimii 26 de ani, 7 milioane de români au părăsit țara. Practic, mai mult decât o regiune, cum este Oltenia, a rămas complet depopulată.

În aceeaşi perioadă, au dispărut 3627 de sate.

Întrebare: noi, care suntem încă în ţară, şi încă vii, nu avem nicio vină?

La biserică mergem ca la spectacol, să socializăm, sportul naţional a devenit înjuratul „bisericii”, ca şi când ea, biserica, ar fi vinovată de tot ce se întâmplă în România. Oare aşa o fi?

Nu vi se pare că în ultima vreme ceva se întâmplă cu fiecare dintre noi?! Nu mai iubim, nu mai avem timp, nu mai oferim prietenie. Alergăm, alergăm, alergăm… de cele mai multe ori, spre nimic. Nu mai avem timp să observăm nici când ne cresc copiii şi nici când ne mor părinţii. Uneori, suntem absenți de la propriile morți, atât de mult ne-am îndepărtat de noi înşine, încât şi dacă ne-am întoarce să ne privim… nu ne-am mai putea vedea.

Oare, nici pentru asta nu suntem vinovați?!

Mereu arătăm cu degetul spre clasa politică, însă, de fiecare dată ne oprim, ne limităm doar la acest gest. De ce?

Iată un exemplu clasic de cum ne batjocoresc politicienii şi noi… Noi înghiţim. Până când?!

Da. Cârciumaru nu va mai câştiga alegerile. Şi nu pentru că nu va ajunge primar, ci pentru că le-a pierdut PNL-ul. Printr-un blat mizerabil făcut cu PSD, acest partid cu o lungă istorie în spate ne-a umilit, ne-a luat dreptul şi, totodată, şansa de a scăpa de actualul primar. Practic, ne-a obligat, ne-a condamnat să-l votăm tot pe Florin Cârciumaru.

Pentru a vă convinge că nu fac doar speculaţii, iată şi dovada:

cu mult timp în urmă, PNL-ul ne-a cerut nouă, cetăţenilor, părerea despre cine am dori să ni-l ofere ca și candidat. Şi i-am răspuns: Marcel Romanescu. Ce a făcut PNL-ul?! Am tot sperat să fie o strategie şi ca, măcar în ultima zi, să fie aruncat în bătălie cel despre care noi am spus că-l vrem candidat. Nu, nu a fost aşa! De ce?! După ce PNL-ul s-a asigurat, în urma sondajului, că Marcel Romanescu a înregistrat cel mai mare procent (20%), l-a retras, oferindu-ne pe Tavi Lupulescu, care s-a încadrat la „şi alţii”, în sensul că nici nu s-a calificat între cele 7-8 persoane care au fost incluse în sondaj. Toţi ne-am întrebat: cum să retragi candidatul cu cele mai mari şanse şi, mai ales, de ce, şi să pui pe listă pe un altul, pe care nici membrii de partid n-o să-l voteze?! Şi, totuşi, de ce PNL-ul a mai făcut sondaj? Este evident de ce. Au vrut să se asigure ca nu cumva, fie şi din greşeală, să iasă pe piaţă cu un candidat care l-ar fi bătut pe Florin Cârciumaru. Din păcate, alegerile sunt ca mersul la piaţă. Eşti obligat să alegi produsul cel mai bun dintre cele ce se află pe tarabă, iar acesta este, indiscutabil, Cârciumaru, pentru că aşa a vrut PNL-ul. Dintr-un milion de motive nu l-aş fi votat pe actualul primar. Numai dacă mă uit pe lista de consilieri şi mă întreb: de ce aceleaşi fețe? De ce alţi membri de partid, care-şi cheltuiesc liniştea, timpul liber, libertatea, unii chiar oneşti, nu au avut loc pe această listă? De exemplu: ce-l recomandă, dom’le, pe Viorel Petcu să fie consilier? Aţi înlocuit impostorii vechi cu unii noi?

De ce, domnule primar, finul dumneavoastră se află în fruntea listei? Căci primăria nu este locuinţa dumneavoastră privată în care să vă puteţi urca rudele… pe masă. Ştiţi câte genii are Gorjul? Ştiţi că unul dintre cei mai buni studenţi din lume sunt din Gorj? Ei de ce nu au avut loc pe această listă? Şi, cu toate astea, PNL-ul ne-a obligat să-l alegem pe Cârciumaru, căci altul mai bun… nu mai avem. Şi totuşi, nu putem oare să facem nimic? Să rămânem în aceeaşi stare de umilinţă?

Eu vă propun să ne răzbunăm, în egală măsură, şi pe PNL, şi pe PSD. Dar pentru asta ar trebui ca fiecare în parte dintre cei care-mi împărtăşiţi tristeţea să deveniţi activi, să vă convingeţi membrii familiei şi prietenii să ieşim cu toţi la vot. Să fim mulţi, să votăm în grup şi să le dăm multă… ce ne dau ei la fiecare patru ani. Cea mai cruntă răzbunare ar fi să ieșim toţi la vot şi să alegem pe oricine, numai PNL-ul şi PSD-ul NU! Ar fi o umilinţă maximă pe care le-am servi-o, dacă s-ar întâlni cu procente ridicole. Sigur că ideal este, pentru a ne atinge scopul, ca toţi cei care ne simţim batjocoriţi, în principal de către PNL, dar şi de către PSD, să votăm acelaşi partid şi nu pentru că acel partid mic ar putea fi o alternativă, ci pentru a determina animalele politice din cele două partide să ne respecte. Din acest motiv, o să vă spun că eu voi merge şi voi vota cu ALDE, partidul lui Tăriceanu. Repet, nu pentru că aş crede în cei care reprezintă partidul la Gorj, nici pe departe, ci doar pentru a umili PNL-ul, PSD-ul şi pentru a le încurca jocurile. Dacă nu vom face nimic, înseamnă că ne merităm starea de… proşti.

Costin Crețu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *