Când vor avea elevii prima vacanță

Săptămâna viitoare aduce finalul vacanței de vară pentru elevi. Anul școlar va începe luni, 5 septembrie. Prima vacanță va fi la sfârșitul lunii octombrie, după un pic mai mult de o lună de cursuri.


Așadar, elevii vor avea prima vacanță în perioada 22-30 octombrie. Până acum, de vacanța de o săptămână din toamnă beneficiau doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare. Apoi, urmează vacanța de iarnă care va începe pe 23 decembrie 2022 și se va încheia pe 8 ianuarie 2023.
O altă vacanță „nouă” va fi cea din luna februarie, care va fi decisă de fiecare inspectorat școlar.  Urmează vacanța de Paște, între 7 și 18 aprilie 2023.
Anul școlar 2022-2023 se va încheia pe 17 iunie 2023, odată cu vacanța de vară.


Reamintim că, din acest nou an școlar, în loc de semestre vor exista cinci module de învățare, tezele nu vor mai fi obligatorii și va exista o singură medie pe tot parcursul anului școlar. Totodată, la disciplinele muzică, sport și desen, elevii vor primi în loc de note calificative.


De asemenea, media claselor V-VIII va fi eliminată din calculul mediei de admitere la liceu, astfel că ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la Evaluarea Națională.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *