Când începe reducerea de personal la CEO?

Se pregătește marea reducere de personal de la Complexul Energetic Oltenia. Un lider de sindicat din Complexul Energetic Oltenia atrage atenția că va urma un adevărat tăvălug al reducerii de personal în perioada următoare. Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia” din Sucursala Electrocentrale Rovinari, a declarat că administrația companiei energetice va trebui să înceapă să reducă din posturile de la CEO. Astfel, până în 2025 vor trebui să plece din carierele miniere și din termocentrale 6.484 de salariați. Prin urmare, din 2026 vor mai activa la Complexul Energetic Oltenia numai 4.500 de mineri și energeticieni. Acesta lucru este de altfel consemnat și în Planul de restructurare și decarbonare aprobat de Comisia Europeană. Planul propune în același timp închiderea de capacități și construirea de grupuri pe gaze și parcuri fotovoltaice. „Pentru cei care spun în aceste zile că n-au știut despre planul de închidere al grupurilor energetice pe cărbune și despre disponibilizările locurilor de muncă din C.E. Oltenia, acest lucru a rezultat din declarațiile fostului prim-ministru Florin Câțu, din urmă cu doi ani, dar din păcate marea majoritate a colegilor nu m-au crezut atunci!”, conform liderului de sindicat Manu Tomescu, din cadrul Sindicatului „Energia” Rovinari.


Mii de angajați din Complexul Energetic Oltenia se tem că vor rămâne fără locuri de muncă. Este vorba de 1.800 – 2.000 de persoane. Acestea sunt încadrate pe perioadă determinată. Unele contracte expiră la finalul lunii iunie. Ar trebui să fie prelungite, dacă se mai dorește continuarea activității. Nicu Bunoaica, lider de sindicat din Complexul Energetic Oltenia, a precizat că angajații încdrați pe perioadă determinată vor fi primii care vor pleca de la CEO, dat fiind Planul de restructurare. Acest lucru ar explica și ezitarea administrației cu privire la prelugirea contractelor. „Cei care au fost încadrați pe perioadă determinată vor rămâne așa. Nu vor mai avea contracte pe perioadă nedeterminată. Planul de restructurare este în curs de implementare. Ar trebui să mai prindă o prelugire de 6 luni. Oamenii speră că vin alegerile și nu vor fi luate măsuri drastice și vor rămâne la companie până la finalul luii 2024. Dar Planul are ținte clare asumate în fața Comisiei Europene”, a declarat Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 din Cariera minieră Lupoaia, Bazinul Minier Motru.


Complexul Energetic Oltenia a publicat pe site un rezumat al Planului de restructurare revizuit 2021 – 2026, cu perspectiva anului 2030. Documentul documentul a fost aprobat în ianuarie 2022. Sinteza de pe site are numai 15 pagini și nu diferă prea mult de prima variantă, de acum 2 ani. Sunt însă câteva lucruri de menționat. La Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate. De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată. Este vorba de Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027, Cariera Pinoasa care se va închide în 2030, Cariera Roșiuța care se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030. După închidere, activitățile de ecologizare vor dura 1 an. După 2031 nu mai va mai exista activitate de minerit și producere de energie pe bază de cărbune în România. În ceea ce privește politica de personal, de la 11.000 de angajați CEO va rămâne în 2026 cu 4.500, iar în 2030 cu 2.613. CEO și-a propus să construiască și 8 parcuri fotovoltaice și două grupuri pe gaze naturale.

Andrei Merfu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *