Anul acesta Grădinița „Mihai Eminescu” din Târgu Jiu organizează un “altfel” de târg al toamnei. Este un eveniment local dedicat lui Mihnea, un băiețel de doar 5 ani, care are din nou nevoie de ajutorul oamenilor.
După ce medicii au descoperit o nouă leziune la nivelul creierului, pentru a-i veni în sprijin, Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu” din Târgu Jiu organizează un eveniment caritabil prin care comunitatea este chemată să se mobilizeze.
Târgul va avea loc pe data de 22 octombrie, în intervalul orar 10:00 – 17:00, în curtea grădiniţei.
Organizatorii îi invită pe gorjeni să participe și să contribuie, fiecare după posibilități, la campania umanitară. La târg vor putea fi găsite produse realizate acasă, precum prăjituri, conserve, decorațiuni și obiecte realizate manual. Prin acest gest de solidaritate, cadrele didactice, părinții și comunitatea speră să îi ofere copilului și familiei sale un sprijin concret într-o perioadă extrem de dificilă.
Împreună putem demostra că atunci când suntem uniți, binele capătă putere. În această campanie umanitară, ne unim inimile pentru a-i oferi lui Mihnea încredere și șansa de a simți că nu este singur în această luptă.
















Leave a Reply