Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață, pe DN 67, în comuna Bălești. În urma coliziunii dintre două autoturisme, un bărbat de 35 de ani și-a pierdut viața.
Potrivit primelor informații furnizate de polițiști, victima se afla la volanul unuia dintre autoturisme și circula dinspre Târgu Jiu către Motru.
În timp ce ar fi încercat să vireze la stânga, mașina sa a fost lovită de un alt autoturism.
Cel de-al doilea vehicul era condus de un bărbat de 49 de ani, din Godinești, care se deplasa în aceeași direcție.
Anchetatorii iau în calcul faptul că acesta ar fi încercat să depășească în zona în care manevra era interzisă.
Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj















Leave a Reply