Continuă negocierile pe Legea Salarizării

Legea salarizarii 1200x675 1

Președintele Nicușor Dan încearcă din nou, miercuri, să deblocheze negocierile privind noua lege a salarizării în sectorul public, după ce discuțiile de marți cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR s-au încheiat fără un acord.

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, avertizează că opoziția sindicatelor față de legea salarizării ar putea costa România 770 de milioane de euro din fonduri PNRR.

Termenul-limită pentru ca România să bifeze jalonul este 31 august, ceea ce înseamnă că proiectul trebuie nu doar adoptat de Parlament, ci și promulgat de președinte până atunci.

Pîslaru susține că principalii vinovați pentru situația dezastruoasă a bugetului de stat sunt cei care au aplicat până acum politicile bugetare în guvernele precedente, astfel că actualele măsuri ale executivului sunt un răspuns la această gestiune deficitară.

Ministrul interimar al Muncii a declarat că o decizie privind majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2027 poate fi luată numai de un guvern cu puteri depline.

Declarațiile au fost făcute în contextul protestului organizat de sindicate în fața Ministerului Muncii.

Reprezentanții angajaților solicită majorarea salariului minim și deblocarea negocierilor colective.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *